Începând de astăzi, 16 iunie, creștinii ortodocși marchează începutul Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cunoscut în tradiția populară și sub denumirea de postul „Sâmpetru”.
Acest post are o durată variabilă, cuprinsă între 2 și 9 săptămâni, în funcție de data Sfintelor Paști, și debutează întotdeauna în lunea de după Duminica Tuturor Sfinților, prima duminică de după Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).
Considerat unul dintre posturile mai ușoare din calendarul bisericesc, perioada de postire permite dezlegări la pește, vin și ulei în fiecare sâmbătă și duminică, precum și de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie) sau în cazul sărbătorii hramului bisericii.
Potrivit rânduielii stabilite în Ceaslovul mare, credincioșii pot consuma:
– luni, miercuri și vineri – legume fără ulei,
– marți și joi – legume cu ulei și vin.
De asemenea, dacă sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, celebrată întotdeauna pe 12 iulie, cade într-o zi de miercuri sau joi, se permite consumul de pește, vin și ulei.
Asemenea celorlalte posturi mari din an – Postul Paștelui, Postul Crăciunului și Postul Adormirii Maicii Domnului –, în această perioadă nu se oficiază cununii religioase, dat fiind caracterul de reculegere și sobrietate specific postirii.




