Avioane cu locuri în picioare: low-costul zborurilor atinge un nou prag de „eficiență”

Share

Un nou model de scaune – fără șezut, cu pasagerii sprijiniți ca pe o şa de bicicletă – ar putea deveni realitate începând din 2026

Companiile aeriene low-cost iau în calcul introducerea locurilor în picioare în avioane, începând de anul viitor, într-o încercare radicală de a reduce costurile și a crește numărul de pasageri. Potrivit unor surse din industrie, prețul unui bilet ar putea ajunge la doar 1 euro, cu condiția ca pasagerii să accepte să călătorească sprijiniți pe un suport îngust, asemănător unei șei de bicicletă.

Măsura ar viza zborurile de scurtă durată, de până la două ore, iar un astfel de design ar permite vânzarea cu 20% mai multor bilete, reducând totodată greutatea avioanelor și, implicit, consumul de combustibil. Scaunele au fost prezentate pentru prima dată în 2010 la Aircraft Interiors Expo, iar o versiune modernizată a fost expusă în 2018.

Totuși, ideea nu este lipsită de controverse. Fostul pilot Cezar Osiceanu avertizează că în caz de turbulențe pasagerii devin „proiectile haotice”, iar siguranța ar fi grav compromisă: „Dincolo de profit, siguranţa este cea mai importantă.”

În paralel, autoritățile europene discută un nou cadru legislativ menit să protejeze mai bine drepturile pasagerilor, inclusiv în cazul întârzierilor sau reclamațiilor. Astfel, în ciuda inovațiilor comerciale propuse de unii operatori, companiile aeriene vor fi nevoite să respecte standarde clare privind siguranța și tratamentul pasagerilor.

Ideea locurilor în picioare a fost propusă pentru prima dată de o companie aeriană irlandeză low-cost, dar până acum nu a fost implementată oficial. Rămâne de văzut dacă dorința de zboruri ieftine va învinge confortul – și bunul-simț – în cabină.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Producție-record de prune în Moldova: fermierii se confruntă însă cu prețuri mici și lipsa cumpărătorilor

Fermierii moldoveni estimează o producție de prune cu aproximativ 20% mai mare în acest an față de 2025. Vremea favorabilă a contribuit la obținerea unor fructe de calitate, însă producătorii se confruntă cu o problemă majoră: găsesc cu greu cumpărători, iar prețurile sunt considerate prea mici pentru a acoperi cheltuielile. Recoltarea este în plină desfășurare,

ANRE: Costurile nejustificate nu sunt incluse în prețul gazelor naturale

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) respinge informațiile potrivit cărora în prețul final al gazelor naturale achitat de consumatori ar fi incluse cheltuieli nejustificate. Instituția precizează că, la stabilirea prețurilor și tarifelor reglementate, sunt acceptate doar costurile necesare, justificate și eficiente pentru desfășurarea activităților reglementate. Potrivit ANRE, afirmațiile conform cărora consumatorii ar suporta prin

Carabinierii au intervenit în mai multe cazuri la Chișinău și Orhei: persoane în stare de ebrietate și un caz de vandalism

Carabinierii au intervenit în ultimele ore în mai multe situații care au necesitat acțiuni operative pentru menținerea ordinii publice și siguranța cetățenilor. Potrivit Inspectoratului General de Carabinieri, pe traseul Biești–Orhei, un echipaj mixt 112 a depistat un bărbat de 26 de ani care conducea un motocultor în stare de ebrietate. Testarea cu aparatul „Dräger” a

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share