De la 1 iunie 2025, au intrat în vigoare noile reglementări privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor în Republica Moldova, marcând o schimbare semnificativă în frecvența verificărilor în funcție de tipul și vechimea automobilelor. Autoritățile promit reduceri de cheltuieli pentru șoferi și o stimulare a reînnoirii parcului auto național.
Potrivit noilor prevederi, autoturismele personale mai noi de zece ani vor fi supuse inspecției tehnice o dată la doi ani, față de o dată pe an cum era anterior. În cazul mașinilor cu o vechime mai mare de zece ani, frecvența rămâne anuală.
Și în sectorul transportului public apar schimbări. Taxiurile, ambulanțele și vehiculele școlilor auto vor fi verificate o dată pe an, în loc de o dată la șase luni. Pentru motociclete și remorci ușoare (cu masa de până la 750 kg), inspecția tehnică se va face o dată la doi ani.
Modificările sunt salutate atât de șoferi, cât și de administratorii de companii. Aceștia consideră că reducerea frecvenței controalelor va diminua cheltuielile și va încuraja achiziționarea de mașini noi.
„Este bine pentru oameni, mai puține cheltuieli. Salariile nu ne permit să ne schimbăm mașinile atât de des”, a declarat un șofer.
„Mă motivează să cumpărăm doar mașini noi. Legea arată clar: cu cât mai nou, cu atât mai bine”, a subliniat Alexandru Kosiuc, administrator al unei companii de taxi.
Deși ritmul inspecțiilor va fi redus pentru anumite categorii, inspectorii tehnici spun că volumul de muncă nu va scădea considerabil, deoarece majoritatea mașinilor aflate în circulație sunt mai vechi de zece ani. Printre cele mai frecvente defecțiuni depistate se numără problemele la sistemele de frânare, suspensie și iluminare.
Reprezentanții Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) afirmă că noile măsuri au ca obiectiv dublu creșterea siguranței rutiere și modernizarea parcului auto.
„Trebuie să avem mașini mai noi pe drumuri. Cetățenii trebuie să înțeleagă că Moldova lucrează în acest sens”, a declarat Andrei Saghin, șef de direcție la ANTA.
Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică, în perioada 1 ianuarie – 29 mai 2025, peste 8.500 de șoferi au fost sancționați pentru lipsa inspecției tehnice. Amenda poate ajunge până la 600 de lei.




