În cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de prim-ministrul Dorin Recean, s-a decis livrarea a 3 milioane de metri cubi de gaze naturale către regiunea transnistreană. Livrarea se va face în baza unui contract de împrumut între SA „Moldovagaz” și SRL „Tiraspoltransgaz”, garantat de Uniunea Europeană. Această măsură este esențială pentru menținerea presiunii critice în conductele din stânga Nistrului, asigurând astfel funcționalitatea rețelei de distribuție.
Conform Guvernului, volumul de gaze va trebui restituit de SRL „Tiraspoltransgaz” către SA „Moldovagaz” până la data de 1 martie 2025. În cazul în care restituirea fizică nu va fi posibilă, gazul va fi achitat.
CSE a alocat 1,5 milioane de lei din Fondul de intervenție al Guvernului pentru autoritățile publice locale din satele Doroțcaia (raionul Dubăsari) și Fîrlădeni (raionul Căușeni). Fondurile vor fi utilizate pentru achiziționarea combustibilului, a cazanelor electrice și a aparatelor de aer condiționat necesare funcționării instituțiilor publice și de învățământ.
De asemenea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI va oferi temporar, cu titlu gratuit, 7 generatoare electrice către Primăria satului Doroțcaia.
CSE a aprobat un mecanism de compensații destinat producătorilor autohtoni din sectorul alimentar și industria prelucrătoare. De asemenea, compensațiile vor fi disponibile pentru agenții economici care achiziționează energie electrică de la consumatori angro sau utilizatori din sisteme de distribuție închise.
Cererea de solicitare a compensațiilor poate fi depusă online, începând cu 3 februarie, prin secțiunea dedicată de pe portalul guvernamental MCabinet/EVO.




