Agricultorii din Republica Moldova pot solicita subvenții pentru îmbunătățiri funciare până la 19 decembrie 2024

Share

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) informează că până la data de 19 decembrie 2024, agricultorii pot depune cereri pentru obținerea subvențiilor în cadrul celui de-al doilea apel pentru subvenționare în avans, subvenționare postinvestiții și subvenționare pe etape.

Conform MAIA, valoarea subvențiilor poate ajunge până la 80% din costul proiectului eligibil, fără a depăși suma de 800.000 de lei (echivalentul a 40.000 de euro). Aceste fonduri sunt destinate finanțării proiectelor de prevenire și combatere a eroziunii solului, ameliorare chimică a solurilor, conservare și sporire a fertilității terenurilor agricole.

Procedura de aplicare

Pentru a obține subvenția, solicitanții trebuie să depună dosarul la secțiile sau serviciile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) din zona unde va fi realizată investiția. Pot beneficia de aceste subvenții persoanele juridice, fizice sau unitățile administrativ-teritoriale de nivelul întâi care dețin terenuri agricole în proprietate, posesie sau folosință, conform legislației în vigoare.

Condițiile de plată

Subvențiile vor fi acordate în două tranșe:

  • Prima tranșă: 70% din valoarea subvenției, achitată după prezentarea dovezilor de cofinanțare de cel puțin 20% din valoarea proiectului.
  • A doua tranșă: 30% din valoarea subvenției, plătită la finalizarea investiției și prezentarea actelor justificative.

Lista completă a documentelor necesare este disponibilă pe site-ul AIPA, la secțiunea Subvenții în avans – îmbunătățiri funciare 2024.

Agricultorii sunt încurajați să profite de această oportunitate pentru a-și moderniza terenurile agricole și a contribui la dezvoltarea sustenabilă a sectorului agricol.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Albania vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale, după ce Guvernul a decis inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului administrativ pentru implementarea Acordului moldo-albanez în domeniul securității sociale. Documentul va permite coordonarea perioadelor de contribuții realizate în cele două state pentru stabilirea drepturilor sociale. Astfel,

Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: În octombrie vom ști cu cât

Tariful la gazele naturale pentru consumatorii din Republica Moldova ar putea fi majorat din nou, pe fondul creșterii cotațiilor pe piața europeană. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o ajustare a tarifului devine tot mai probabilă, însă dimensiunea acesteia va putea fi estimată abia la începutul lunii octombrie. Potrivit ministrului, prețul de referință al gazelor

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share