Averi nejustificate de peste 2 milioane de lei, descoperite la un inspector vamal și un consilier municipal

Share

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis recent două acte de constatare în care a identificat averi nejustificate în valoare totală de peste 2 milioane 63 mii de lei la doi funcționari publici și membrii familiilor acestora.

Unul dintre cazuri vizează un inspector principal al unui Birou Vamal, care, împreună cu familia sa, a acumulat pe parcursul anului 2021 o avere cu caracter nejustificat în valoare de 713.536 lei. Inspectorului vamal îi vor fi încetate raporturile de muncă după ce instanța va confirma definitiv existența acestei averi nejustificate.

Al doilea caz implică un consilier al Consiliului municipal Chișinău, care, alături de membrii familiei, a dobândit o avere nejustificată de 1 milion 349 mii 907 de lei, în perioada 2017-2023.

ANI a precizat că ambele cauze vor fi transmise instanțelor competente pentru examinare, în vederea confiscării averilor nejustificate. Totodată, cei doi funcționari vor fi înscriși în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa funcții publice, fiind decăzuți din dreptul de a exercita anumite funcții.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Psihologia identifică patru tipare comportamentale la adulții lipsiți de afecțiune în copilărie. Specialiștii explică efectele ascunse

Experții în psihologie atrag atenția asupra unor tipare recurente observate la adulții care au crescut în medii lipsite de afecțiune și validare emoțională. Deși în copilărie aceste experiențe pot părea „tăcute” sau greu de observat, efectele lor se manifestă adesea puternic la vârsta adultă, influențând relațiile, reacțiile emoționale și modul de gestionare a conflictelor. Potrivit

Regulă nouă pentru șoferi în Grecia: trusă medicală obligatorie conform standardului european. Amendă de circa 570 lei pentru nerespectare

Șoferii care călătoresc în Grecia trebuie să se pregătească pentru o schimbare importantă de legislație rutieră. Începând cu 18 iunie 2026, toate autovehiculele vor fi obligate să fie dotate cu o trusă medicală de prim ajutor conform standardului DIN 13164/2022. În caz contrar, conducătorii auto riscă sancțiuni de 30 € (aproximativ 570 lei moldovenești) aplicate

„Trăim un război informațional”. Avertismentul președintelui Nicușor Dan la Forumul Educației Financiare

Președintele României, Nicușor Dan, a avertizat că societatea actuală se confruntă cu un „război informațional”, în cadrul Forumului Educației Financiare. Mesajul său a vizat în special tinerii, antreprenorii și impactul dezinformării asupra democrației. Șeful statului a subliniat că educația financiară nu este un subiect tehnic, ci o competență esențială pentru viața de zi cu zi

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share