Pe ce cheltuiesc banii adolescenții din România

Share

În cadrul unui studiu sociologic efectuat recent de compania Cult Market Research în colaborare cu BCR a fost analizată relația dintre părinți și adolescenți în România. Printre altele, studiul a scos la iveală pe ce cheltuiesc cei mai mulți bani tinerii, dar și ce sumă primesc lunar din partea părinților.

Un studiu efectuat de BCR în colaborare cu cei de la compania Cult Market Research, în contextul începerii noului an școlar, arată că mai mult de trei sferturi dintre adolescenții din România primesc bani de buzunar de la părinți.

Potrivit studiului, 66% dintre părinții care au copii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani le oferă acestora mai puțin de 300 de lei pe lună. Totodată, 34% dintre cei care au copii cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani le alocă un buget lunar cuprins între 300 şi 600 de lei. Studiul a scos la iveală și faptul că 37% dintre adolescenți consideră că părinții nu vor să le cumpere tot ce îşi doresc.

„Concluziile arată că părinţii de astăzi sunt mai deschişi să poarte conversaţii despre bani şi aspecte financiare decât au fost părinţii lor. 46% dintre aceştia consideră că prima discuţie despre bani cu copiii ar trebui să aibă loc între 7 şi 10 ani, iar 24% sugerează că aceasta ar trebui să aibă loc între 11 şi 14 ani. 22% dintre actualii părinţi de adolescenţi spun că ei nu au discutat niciodată cu părinţii lor despre bani, iar aproximativ 30% au discutat cu părinţii lor despre bani după vârsta de 15 ani”, se arată în cadrul studiului.

Studiul arată și faptul că nu mai puțin de 51% dintre adolescenții din România cheltuiesc banii în principal pentru „ieșiri în oraș”, iar 47% pentru îmbrăcăminte şi încălțăminte. În schimb, pentru manuale, caiete sau alte aspecte necesare studiului, doar 22% dintre tineri cheltuiesc cei mai mulți bani.

„Conversaţia despre bani în familie este prima contribuţie pe care fiecare putem s-o avem la ridicarea nivelului de educaţie financiară din România. Anul acesta ne-am propus să încurajăm părinţii să deschidă un dialog sincer cu copiii lor despre bani, esenţial pentru a realiza o bază financiară solidă în familie. Deşi părinţii, în majoritatea lor, recunosc importanţa acestui subiect, există încă destul de mulţi care ezită să discute aspectele financiare, temându-se să nu-şi îngrijoreze copiii.

Programele noastre, precum Şcoala de Bani şi LifeLab, nu doar promovează educaţia financiară, ci oferă şi soluţii practice, uşor de aplicat. Dacă adulţii îşi vor dedica timp să înveţe, putem construi împreună o Românie inteligentă financiar. Iar adolescenţii de azi ne vor surprinde în viitor cu decizii financiare responsabile”, spune Nicoleta Deliu-Paşol, director Comunicare BCR.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

FAO și Japonia lansează un proiect pentru sprijinirea pomicultorilor și apicultorilor din Republica Moldova

Pomicultorii și apicultorii din Republica Moldova vor beneficia de sprijin pentru a face față efectelor fenomenelor climatice extreme, în cadrul unui nou proiect implementat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), cu sprijinul Guvernului Japoniei. Inițiativa urmărește consolidarea cooperării dintre cele două sectoare și creșterea rezilienței fermierilor în fața înghețurilor și secetei. Proiectul

Zelenski: Putin pregătește o nouă mobilizare și mizează pe încă 30.000 de soldați nord-coreeni

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susține că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, pregătește o nouă mobilizare militară în această toamnă și intenționează să suplimenteze efectivele armatei ruse cu aproximativ 30.000 de militari din Coreea de Nord. Potrivit declarațiilor lui Zelenski, bazate pe informații furnizate de serviciile de informații ucrainene, Ministerul rus al Apărării a recrutat

Pompierii din Republica Moldova, în prima linie împotriva unui incendiu devastator din Grecia

Pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), detașați în Grecia în cadrul unei misiuni internaționale, au intervenit la stingerea unui incendiu forestier izbucnit în apropierea localității Pilea, situată la sud de Salonic. Solicitarea de intervenție a fost recepționată în după-amiaza zilei de 26 iulie, la ora 17:16. Echipajul moldovean s-a deplasat imediat

Zelenski: Ucraina va avea, din 2027, drone cu o rază de acțiune de până la 10.000 km

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că industria ucraineană de apărare dezvoltă drone cu rază foarte lungă de acțiune, care ar urma să poată lovi ținte aflate la o distanță de până la 10.000 de kilometri începând cu anul viitor. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat bloggeriței americane Laura Loomer. Potrivit lui Zelenski, Ucraina

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share