România ar putea cumpăra „Rețele Electrice de Distribuție Nord” din Republica Moldova

Share

Premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat astăzi, 15 iulie, într-o conferință de presă la București, că statul român ar putea achiziționa furnizorul „Rețele Electrice de Distribuție Nord” din Republica Moldova. Ciolacu a subliniat că România produce mai multă energie electrică decât consumă și nu dispune de suficiente capacități de stocare.

„Dacă o să ne extindem și pe zona de Republica Moldova, lucru pe care îl facem acum, poate cumpărăm Distribuție nord, atunci sistemul se va echilibra”, a precizat Marcel Ciolacu.

În august 2023, ministrul Energiei al Republicii Moldova, Victor Parlicov, a declarat că există companii interesate să investească în producerea energiei electrice în Moldova, scrie anticorupție.md.

„Am vrea să atragem investitori strategici din România pe această dimensiune. Deocamdată, nu este luată o formulă finală, dar se ia în calcul semnarea unui acord internațional”, a declarat Victor Parlicov.

Societatea pe Acțiuni RED-Nord a fost creată în 1997, iar în 2017 a fost reorganizată prin fuziune cu Rețelele Electrice de Distribuție Nord-Vest. Compania deservește aproximativ 500.000  de consumatori din raioanele de nord și asigură distribuția a 30% din energia electrică din țară.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Producție-record de prune în Moldova: fermierii se confruntă însă cu prețuri mici și lipsa cumpărătorilor

Fermierii moldoveni estimează o producție de prune cu aproximativ 20% mai mare în acest an față de 2025. Vremea favorabilă a contribuit la obținerea unor fructe de calitate, însă producătorii se confruntă cu o problemă majoră: găsesc cu greu cumpărători, iar prețurile sunt considerate prea mici pentru a acoperi cheltuielile. Recoltarea este în plină desfășurare,

ANRE: Costurile nejustificate nu sunt incluse în prețul gazelor naturale

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) respinge informațiile potrivit cărora în prețul final al gazelor naturale achitat de consumatori ar fi incluse cheltuieli nejustificate. Instituția precizează că, la stabilirea prețurilor și tarifelor reglementate, sunt acceptate doar costurile necesare, justificate și eficiente pentru desfășurarea activităților reglementate. Potrivit ANRE, afirmațiile conform cărora consumatorii ar suporta prin

Carabinierii au intervenit în mai multe cazuri la Chișinău și Orhei: persoane în stare de ebrietate și un caz de vandalism

Carabinierii au intervenit în ultimele ore în mai multe situații care au necesitat acțiuni operative pentru menținerea ordinii publice și siguranța cetățenilor. Potrivit Inspectoratului General de Carabinieri, pe traseul Biești–Orhei, un echipaj mixt 112 a depistat un bărbat de 26 de ani care conducea un motocultor în stare de ebrietate. Testarea cu aparatul „Dräger” a

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share