Mărul polonez și vinul de Porto, sprijinite financiar în regim de urgență de către Comisia Europeană

Share

Comisia Europeană a propus acordarea a 77 de milioane de euro din rezerva financiară destinată agriculturii pentru a sprijini fermierii din sectoarele fructelor, legumelor și viticol din Austria, Cehia și Polonia, care au suferit, recent, din cauza unor evenimente climatice nefavorabile de o amploare fără precedent, precum și producătorii de vin din Portugalia, care se confruntă cu perturbări grave ale pieței, a anunțat Comisia Europeană.

Potrivit propunerilor Comisiei, acceptate de statele membre, sunt alocate 10 milioane de euro Austriei, 15 milioane de euro Cehiei, 37 milioane de euro Poloniei și 15 milioane de euro Portugaliei. Aceste țări pot completa sprijinul Uniunii Europene cu până la 200% cu fonduri naționale.

În primăvara acestui an, Cehia, regiuni ale Austriei și regiuni ale Poloniei au fost afectate de înghețuri fără precedent, care au urmat unor temperaturi neobișnuit de ridicate înregistrate în luna martie și au cauzat pagube semnificative, în mare măsură în livezile și podgoriile din aceste țări. Daune însemnate au fost cauzate, de grindină, sectorului agricol polonez.

Suprafețele și ponderea producției în cauză sunt importante și fermierii își văd, astfel, pusă în pericol viabilitatea economică a exploatațiilor lor agricole afectate. Autoritățile naționale vor distribui ajutorul direct fermierilor pentru a-i compensa pentru pierderile lor economice. Cele trei state vor trebui să notifice Comisia cu privire la detaliile punerii în aplicare a măsurilor, să precizeze, în special, criteriile utilizate pentru calcularea ajutorului individual, impactul prevăzut al măsurii, evaluarea acesteia și acțiunile întreprinse pentru a evita denaturarea concurenței și supracompensarea.

Între timp, producătorii de vin din Portugalia se confruntă cu dezechilibre ale pieței care s-ar putea transforma într-o criză prelungită și mai profundă. Acumularea actuală fără precedent de stocuri de vin în Portugalia este cauzată de o scădere a vânzărilor de vin roșu combinată cu o creștere a producției, anul trecut. Portugalia a fost, în 2023, statul membru cu cea mai mare creștere a producției de vin față de anul precedent.

Pachetul de sprijin prezentat de Comisie va finanța distilarea temporară a vinului, în această țară, pentru a elimina unele dintre volumele în exces, în prezent, și pentru a reechilibra piața. Pentru a evita denaturarea concurenței, alcoolul obținut prin distilare poate fi utilizat numai în scopuri industriale, cum ar fi pentru dezinfecție, pentru soluții farmaceutice și energetice.

Autoritățile portugheze pot distribui ajutoarele financiare producătorilor de vin, cooperativelor vitivinicole, distilatorilor și întreprinderilor vitivinicole și vor stabili normele pentru cererea de sprijin. Portugalia urmează să notifice Comisia cu privire la punerea în aplicare a măsurii, în special cu privire la cantitățile de vin retrase de pe piață, pentru fiecare regiune.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Erupția vulcanului Etna dă peste cap traficul aerian. Aeroportul din Catania, închis

Aeroportul din Catania, unul dintre principalele puncte de acces aerian în Sicilia, a fost închis miercuri, 12 august, din cauza activității eruptive a vulcanului Etna. Mii de călători sunt afectați, în plin sezon turistic. Spațiul aerian al aeroportului este restricționat cel puțin până la ora locală 18:00. Sosirile și plecările au fost suspendate, iar mai

Bolea, despre tranzitul cerealelor ucrainene prin R.Moldova: „Nu vor rămâne aici”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, susține că tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova este analizat, în primul rând, ca o soluție pentru situații excepționale, în cazul în care rutele utilizate în prezent de Ucraina către porturile dunărene ar fi afectate de atacurile rusești. În cadrul unei conferințe de presă, șeful MIDR a dat

Cerealele Ucrainei ar putea ajunge cu trenul prin Republica Moldova la Constanța. Kievul cere tarife reduse la jumătate

Ucraina analizează o nouă rută pentru exportul cerealelor către Portul Constanța, prin Republica Moldova, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare și navelor din regiunea Odesa. Kievul a solicitat Chișinăului reducerea cu 50% a tarifelor feroviare pentru transportul de marfă, iar noul coridor ar putea permite tranzitarea a până la 4,5 milioane de tone

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share