Germania renunță la cărbune și obține despăgubiri de 1,75 miliarde de euro

Share

Ministerul Economiei din Germania a anunţat marţi că a obţinut, în principiu, aprobarea Comisiei Europene pentru a despăgubi producătorul de electricitate LEAG cu o sumă de până la 1,75 miliarde de euro, pentru a renunţa la cărbune până în 2038.

În anul 2020, precedentul Guvern de la Berlin a ajuns la un acord care viza închiderea termocentralelor pe cărbune până în 2038, în linie cu planurile ambiţioase ale Berlinului de a atinge neutralitate climatică în 2045. Executivul german a convenit cu compania de utilităţi LEAG care va fi nivelul despăgubirilor, însă are nevoie şi de aprobarea Bruxelles-ului, notează Reuters.

Tranziţia la energiile regenerabile şi eforturile de a accelera procesul a generat reacţii contradictorii în regiunea minieră Lusatia, din estul Germaniei, unde oamenii rămân sceptici cu privire la impactul social şi ecologic al renunţării la cărbune precum şi privesc cu reticență provocările tehnice care vor trebui rezolvate.

“Acesta este un pas important, în special pentru oamenii din regiune”, a declarat ministrul german al Economiei, Robert Habeck, într-un comunicat de presă.

Executivul comunitar avea unele îngrijorări cu privire la aprobarea de ajutoare de stat şi în 2021 a demarat o investigaţie pentru a stabili dacă aceste ajutoare vor prejudicia competiţia pe piaţa internă din UE.

Aproximativ 1,2 miliarde de euro din suma totală este destinată pentru acoperirea costurilor sociale ale renunţării la cărbune şi pentru schimbarea destinaţiei exploatărilor miniere de suprafaţă din regiunea Lusatia, a precizat Ministerul Economiei de la Berlin.

Aproximativ 550 milioane de euro sunt alocaţi pentru a despăgubi compania LEAG pentru câştigurile pe care nu le va mai realiza ca urmare a deciziei de a renunţa la cărbune până în 2038, însă suma finală va fi ajustată ulterior în funcţie de situaţia de pe piaţă, preţurile certificatelor de poluare şi data finală la care firma va renunţa la cărbune.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share