Trei suspecți, inclusiv doi minori, au fost reținuți în urma unor percheziții efectuate în raionul Cantemir, sub acuzația de a fi implicați în vânzarea de droguri, precum marijuana și Ecstasy. În urma celor opt percheziții la locuințele lor, autoritățile au descoperit pastile de Ecstasy, dispozitive special adaptate pentru mărunțirea masei vegetale, componente ale unor dispozitive artizanale din sticlă destinate consumului de substanțe narcotice, un cântar electronic de dimensiuni mici și pachete de tip zip-lock în care erau depozitate substanțele respective. În legătură cu acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru punerea în circulație ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora, în scopul comercializării. Conform legislației penale, cei găsiți vinovați de astfel de infracțiuni se pot confrunta cu pedepse privative de libertate cuprinse între trei și șapte ani de închisoare.

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea
Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți



