Soldații căzuți în războiul din Afganistan, comemorați la Chișinău

Share

În data de 15 februarie 2024 se împlinesc 35 de ani de la sfârșitul războiului din Afganistan. În această conflagrație au fost înrolați peste 12 mii de moldoveni, dintre care, 301 nu s-au mai întors vii acasă, iar alți 700 au revenit răniți.

În acest context, președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj de comemorare a celor căzuți pe câmpul de luptă.

„Îi comemorăm pe conaționalii noștri care și-au pierdut viețile în războiul din Afganistan și ne rugăm, alături de familiile lor îndurerate și alături de veterani, pentru pace și pentru ca nimeni să nu mai treacă vreodată prin ororile războiului. Din păcate, chiar azi, în timp ce îi pomenim pe moldovenii căzuți în Afganistan, în Ucraina sunt distruse localități întregi și uciși cu sânge rece oameni pașnici, inclusiv copii”, a declarat șefa statului.

Președinta Maia Sandu a mai menționat că în aceste timpuri periculoase, autoritățile fac totul ca să mențină pacea în țara noastră.

„Republica Moldova este împotriva războiului, suntem o țară cu oameni care prețuiesc pacea și libertatea”, a mai afirmat șefa statului.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Băsescu: „Lovitură pentru tandemul Trump–Putin! Votul democratic le înfrânge planurile de a destrăma Europa”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, susține că forța votului democratic rămâne decisivă în fața oricăror presiuni geopolitice, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, în care îi critică dur pe Donald Trump și Vladimir Putin. Băsescu afirmă că implicarea celor doi lideri în susținerea premierului ungar Viktor Orbán a eșuat în fața voinței populare, pe

Autoritățile ruse le propun cetățenilor să mănânce meduze: pescuit masiv lansat în Marea Azov

Autoritățile ruse pregătesc lansarea unui program de amploare pentru capturarea meduzelor din Marea Azov, după ce aceste organisme au proliferat masiv pe fondul creșterii accentuate a salinității apei. Potrivit șefului agenției Rosrybolovstvo, Ilya Șestakov, în 2026 va începe pescuitul experimental, în special în zonele turistice, începând din luna iulie. Estimările oficiale indică prezența a circa

Șoc la Kremlin: Péter Magyar sparge blocada lui Viktor Orbán și deblochează 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, dând peste cap planurile lui Vladimir Putin

O schimbare majoră de poziție la nivelul politicii europene vine din Ungaria, unde noul lider politic, Péter Magyar, a anunțat că nu va mai bloca acordarea unui credit de 90 de miliarde de euro din partea Uniunii Europene către Ucraina. Declarația a fost făcută luni, în cadrul unei conferințe de presă, la scurt timp după

Macron îl critică pe Trump pentru declarațiile despre familia sa: „Nu sunt nici elegante, nici la înălțime”

Președintele Emmanuel Macron a reacționat ferm la afirmațiile recente ale omologului său american, Donald Trump, calificându-le drept „nici elegante, nici la înălțime”. Declarația a fost făcută joi, în timpul unei vizite oficiale în Coreea de Sud, potrivit agenției AFP. Liderul de la Paris a ales să minimalizeze impactul comentariilor venite de la Washington, subliniind că

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share