Șeful Armatei Române: Populația să se pregătească de război. Moldova e următoare victimă a lui Putin

Share

Șeful Armatei Române: Populația să se pregătească de război. Moldova e următoare victimă a lui Putin. Generalul Gheorghiță Vlad, noul șef al Statului Major al Apărării a solicitat urgent adoptarea unei legi pentru pregătirea populației în caz de război.

Șeful Armatei Române spune că există îngrijorări foarte mari cu privire la o posibilă extindere a conflictului din Ucraina și a solicitat urgent adoptarea unei legi pentru pregătirea populației în caz de conflict armat cu Rusia.

El consideră că Rusia va escalada cu siguranță războiul către țările NATO și nu numai după ce și dacă va învinge Ucraina, iar România și românii trebuie să fie pregătiți pentru acest lucru.

Într-un interviu acordat pentru Europa Liberă, generalul Gheorghiță Vlad a subliniat necesitatea măsurilor corespunzătoare pentru pregătirea populației, menționând un proiect de modificare a legii privind pregătirea populației pentru apărare depus în Parlament de către Ministerul Apărării Naționale.

„Da, populația României, la fel ca întreaga populație din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiți”, a declarat șeful Armatei Române, generalul Gheorghiță Vlad.

Vedeți că este o discuție destul de intensă în toate țările NATO, pentru că avem o rezervă operațională îmbătrânită, nu avem programe coerente pentru pregătirea populației. Tinerii noștri nu sunt educați de pe băncile școlii în spiritul patriotic, cum am fost învățați cei de vârsta noastră. Dar n-o spun cu reproș. Noi trebuie să găsim instrumentele necesare pentru, repet, a avea o populație pregătită și o societate rezilientă”.

„Trebuie să ne pregătim de război. Este o realitate în care trăim”

„Timpul este o resursă prețioasă și cred că nu trebuie irosită nicio secundă. Este un moment T0, în care toate națiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populației și nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim.

Trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populației și aici pot să menționez că Ministerul Apărării Naționale are un proiect de lege, proiectul de modificare a Legii 446 privind pregătirea populației pentru apărare, în care de ani – zic, destul de buni – încercăm să schimbăm acest sistem un pic”, a conchis generalul.

Generalul român a indicat că, dacă Rusia câștigă în Ucraina, Republica Moldova ar putea fi următoarea țintă.

„Eu, personal, nu neapărat ca militar, consider că Federația Rusă nu se va opri aici. Dacă va câștiga în Ucraina, principala țintă va fi Republica Moldova. Vom asista la tensiuni în Balcanii de Vest. Sunt mai mult decât convins că politica președintelui Putin va escalada în perioada imediat următoare”, a precizat Gheorghiță Vlad.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share