În nouă luni ale anului trecut, intrările de investiții străine directe (ISD) în Republica Moldova au constituit doar 301,2 milioane de dolari, în scădere cu 37,2%, față de ianuarie-septembrie 2022.
Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării (MDED), această evoluţie este rezultatul creșterii nete de pasive (capitalul nerezidenților investit în Moldova) cu 305,4 milioane de dolari, fără însă a menţiona cauzele reale ale acestui fenomen.
Totodată, activele nete (capitalul rezidenților Moldovei investit în alte țări) s-au majorat cu 4,2 milioane de dolari.
În același context, reprezentanții MDED susțin că principalii investitori străini în Republica Moldova sunt originari din Cipru, Olanda, România, Franța, Bulgaria, Austria, Marea Britanie etc.
Potrivit Biroului Național de Statistică, în ianuarie-octombrie 2023 exporturile de mărfuri au însumat 3358,2 milioane dolari SUA, valoare mai mică cu 7,5%, comparativ cu cea înregistrată în perioada corespunzătoare din anul 2022.
Exporturile de mărfuri autohtone în ianuarie-octombrie 2023 au constituit 2337,0 milioane dolari SUA (69,6% din total exporturi), fiind în scădere cu 7,6% față de perioada similară din anul 2022, care a influențat micșorarea valorii totale a exporturilor cu 5,3%.
Reexporturile de mărfuri străine (după prelucrare și clasice) în ianuarie-octombrie 2023 s-au cifrat la 1021,2 milioane dolari SUA (30,4% din total exporturi), sau cu 7,2% mai puțin comparativ cu aceeași perioadă din anul 2022.




