16 moldoveni au furat biciclete din UE, de 1.700.000 de lei / VIDEO

Share

Oamenii legii au deconspirat activitatea unui grup infracțional format din moldoveni, care furau biciclete din Uniunea Europeană și le introduceau ilegal în Republica. Moldova, apoi le vindeau.

În cadrul cercetărilor, oamenii legii au stabilit că, începând cu anul 2021 până în prezent, 16 moldoveni, aflându-se pe teritoriul Uniunii Europene, au furat biciclete electrice de diferite modele și ulterior, prin contrabandă, le-au introdus pe teritoriul R.Moldova.

Unii dintre suspecți aveau rolul de identificare și sustragerea accesoriilor, bicicletelor electrice, folosind metoda pătrunderii în domiciliile proprietarilor sau încăperilor de depozitare prin tăierea sau spargerea lacătelor, iar alții introduceau bunurile sustrase pe teritoriul R.Moldova.

Bicicletele erau dezmembrate și ascunse în locuri special amenajate sau adaptate în acest scop.

În R.Moldova, bicicletele erau supuse unor modificări, era schimbată programarea Smart și reprogramarea sistemului GPS pentru a nu putea fi urmărite.

Pe piața neagră acestea erau vândute cu prețul ce varia între 15.000 de lei și 100.000 de lei.

Totodată, o parte din aceste biciclete erau transportate și spre Federația Rusă, unde la fel erau realizate pe piața neagră.

La fel, ofițerii de investigație au deconspirat un depozit situat pe teritoriul României, unde erau păstrate bicicletele furate, care ulterior erau transportate fie spre R.Moldova, fie spre Federația Rusă.

Ca urmare a operațiunii demarate, pe teritoriul R.Moldova au fost efectuate circa 50 de percheziții la 16 membri ai grupului infracțional și în rezultat au fost ridicate 90 de biciclete electrice de diferite modele, care au fost introduse prin contrabandă pe teritoriul R.Moldova, diferite accesorii pentru acestea, acte de identitate cu semne vădite de falsificare, precum și aparate de telefonie mobilă și mijloace bănești.

Suma mărfurilor ridicate constituie 1.700.000 de lei. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă până la 10 ani de închisoare.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Ministrul Mediului avertizează asupra riscului ca municipiul Chișinău să rămână fără apă

Municipiul Chișinău s-ar putea confrunta cu dificultăți în aprovizionarea cu apă potabilă, avertizează ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, care a solicitat Primăriei Capitalei să informeze public populația despre starea surselor alternative de alimentare cu apă. Solicitarea ministrului vine după ce autoritățile din Republica Moldova au primit o scrisoare oficială din partea Ucrainei privind scăderea accelerată, în

Ucraina a atacat baza aeriană Engels-2 din Rusia. Explozii și incendiu la una dintre principalele baze ale bombardierelor strategice ruse

Un atac cu drone asupra bazei aeriene Engels-2 din regiunea Saratov, Rusia, a provocat explozii și un incendiu în noaptea de miercuri spre joi, potrivit canalelor rusești de monitorizare și presei locale. Baza este una dintre cele mai importante instalații ale aviației strategice ruse, unde sunt staționate bombardiere capabile să transporte armament nuclear. Locuitori din

Patru localități din raionul Florești se unesc într-o singură primărie. Guvernul va aloca 18,5 milioane de lei pentru dezvoltare

Patru localități din raionul Florești au decis să își unească resursele și structurile administrative, în cadrul procesului de amalgamare voluntară. Cernița, Ciripcău, Coșernița și Gura Camencii vor forma o singură unitate administrativ-teritorială, cu sediul primăriei în Gura Camencii. Decizia are drept scop eficientizarea serviciilor publice oferite cetățenilor, consolidarea capacității administrative și crearea unor condiții mai

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share