Șefa statului a primit-o în vizită pe Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Share

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a venit joi la Chișinău. Șefa statului a declarat că această vizită reprezintă un puternic semn de sprijin pentru eforturile Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană. „I-am reconfirmat Președintei Comisiei Europene că țara noastră face tot ce îi stă în putință pentru a îndeplini toate angajamentele pentru a începe negocierile de aderare cât mai curând posibil”, a declarat Președinta Maia Sandu.

Președinta a mai menționat că susținerea Uniunii Europene înseamnă beneficii concrete. De la 1 ianuarie, cetățenii moldoveni vor putea vorbi mai ieftin la telefon atunci când vor călători în statele Uniunii Europene. De asemenea, Republica Moldova are deja acces la platforma comună a UE pentru achiziționarea gazelor, ceea ce înseamnă că pot fi accesate surse noi de gaze la prețuri competitive. „În ultimele două ierni, ajutoarele UE ne-au permis să acordăm compensații la plata facturilor la energie cetățenilor cu venituri modeste. Acest ajutor va continua”, a spus șefa statului.

Tot astăzi, la Președinție a fost semnat un amendament la Acordul de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Comisia Europeană de către Gert Jan Koopman, directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea (DG NEAR) a Comisiei Europene și Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba. Prin acest amendament, până sfârșitul acestui an, vor fi debursate 105 milioane de euro din pachetul de asistență de 250 milioane de euro anunțate anul trecut. Banii sunt destinați Fondului de reducere a vulnerabilității energetice prin care sunt acordate compensațiile la facturi în sezonul rece.

„Sprijinul Uniunii Europene în acești ani grei a dovedit – și dovedește în continuare – că solidaritatea reprezintă temelia pe care s-a constituit și funcționează UE. Ne dorim mult să facem parte din această comunitate, în care țările sunt solidare unele cu altele, și să contribuim la promovarea acestor valori pe care le împărtășim”, a conchis președinta Maia Sandu.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

FAO și Japonia lansează un proiect pentru sprijinirea pomicultorilor și apicultorilor din Republica Moldova

Pomicultorii și apicultorii din Republica Moldova vor beneficia de sprijin pentru a face față efectelor fenomenelor climatice extreme, în cadrul unui nou proiect implementat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), cu sprijinul Guvernului Japoniei. Inițiativa urmărește consolidarea cooperării dintre cele două sectoare și creșterea rezilienței fermierilor în fața înghețurilor și secetei. Proiectul

Zelenski: Putin pregătește o nouă mobilizare și mizează pe încă 30.000 de soldați nord-coreeni

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susține că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, pregătește o nouă mobilizare militară în această toamnă și intenționează să suplimenteze efectivele armatei ruse cu aproximativ 30.000 de militari din Coreea de Nord. Potrivit declarațiilor lui Zelenski, bazate pe informații furnizate de serviciile de informații ucrainene, Ministerul rus al Apărării a recrutat

Pompierii din Republica Moldova, în prima linie împotriva unui incendiu devastator din Grecia

Pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), detașați în Grecia în cadrul unei misiuni internaționale, au intervenit la stingerea unui incendiu forestier izbucnit în apropierea localității Pilea, situată la sud de Salonic. Solicitarea de intervenție a fost recepționată în după-amiaza zilei de 26 iulie, la ora 17:16. Echipajul moldovean s-a deplasat imediat

Zelenski: Ucraina va avea, din 2027, drone cu o rază de acțiune de până la 10.000 km

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că industria ucraineană de apărare dezvoltă drone cu rază foarte lungă de acțiune, care ar urma să poată lovi ținte aflate la o distanță de până la 10.000 de kilometri începând cu anul viitor. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat bloggeriței americane Laura Loomer. Potrivit lui Zelenski, Ucraina

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share