Președinta Maia Sandu a vizitat Complexul etno-turistic „Gagauz Sofrasi”, din Congaz

Share

Zilele trecute, în timpul vizitei de lucru la Taraclia, șefa statului a făcut un popas la Complexul etno-turistic „Gagauz Sofrasi”, din Congaz, cel mai mare sat din țară. Proprietara pensiunii, Ana Statova, a pornit acum șapte ani o afacere în turismul rural.

„Fiecare element al Complexului – hotelul, restaurantul, beciul, căsuțele tradiționale și muzeul – reflectă diversitatea etnică din zona sudică a țării. Bucatele sunt și ele tradiționale găgăuze. Republica Moldova are o mare diversitate etnică și culturală, care face parte din patrimoniul țării noastre. Asemenea activități economice contribuie la crearea locurilor de muncă, dar și la păstrarea și promovarea culturii poporului găgăuz”, a spus Președinta.

Președinta Maia Sandu a menționat că „Gagauz Sofrasi” este un exemplu de valorificare a oportunităților de finanțare a unei afaceri – atât din fonduri publice, cât și din cele ale partenerilor de dezvoltare. Șefa statului a mai menționat că proprietara, cu forțele proprii, dar și cu ajutorul finanțărilor externe, a restaurat unele clădiri ale pensiunii, a construit hotelul, căsuțele și crama, iar întregul complex a fost dotat cu tehnica necesară. La fel, cu ajutorul donatorilor, au fost instalate panouri solare, care asigură toată energia necesară pentru funcționarea pensiunii.

„Ne-am propus să modernizăm satele noastre prin dezvoltarea economiei rurale, inclusiv prin încurajarea femeilor din sate să deschidă afaceri. În luna iulie, Guvernul a aprobat „Programul de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în domeniul turismului”, prin care mai multe afaceri, care desfășoară activități turistice în sate, vor fi susținute. Vom continua să investim în localitățile noastre și să valorificăm specificul fiecărei regiuni”, a subliniat președinta.  

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Băsescu: „Lovitură pentru tandemul Trump–Putin! Votul democratic le înfrânge planurile de a destrăma Europa”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, susține că forța votului democratic rămâne decisivă în fața oricăror presiuni geopolitice, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, în care îi critică dur pe Donald Trump și Vladimir Putin. Băsescu afirmă că implicarea celor doi lideri în susținerea premierului ungar Viktor Orbán a eșuat în fața voinței populare, pe

Autoritățile ruse le propun cetățenilor să mănânce meduze: pescuit masiv lansat în Marea Azov

Autoritățile ruse pregătesc lansarea unui program de amploare pentru capturarea meduzelor din Marea Azov, după ce aceste organisme au proliferat masiv pe fondul creșterii accentuate a salinității apei. Potrivit șefului agenției Rosrybolovstvo, Ilya Șestakov, în 2026 va începe pescuitul experimental, în special în zonele turistice, începând din luna iulie. Estimările oficiale indică prezența a circa

Șoc la Kremlin: Péter Magyar sparge blocada lui Viktor Orbán și deblochează 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, dând peste cap planurile lui Vladimir Putin

O schimbare majoră de poziție la nivelul politicii europene vine din Ungaria, unde noul lider politic, Péter Magyar, a anunțat că nu va mai bloca acordarea unui credit de 90 de miliarde de euro din partea Uniunii Europene către Ucraina. Declarația a fost făcută luni, în cadrul unei conferințe de presă, la scurt timp după

Macron îl critică pe Trump pentru declarațiile despre familia sa: „Nu sunt nici elegante, nici la înălțime”

Președintele Emmanuel Macron a reacționat ferm la afirmațiile recente ale omologului său american, Donald Trump, calificându-le drept „nici elegante, nici la înălțime”. Declarația a fost făcută joi, în timpul unei vizite oficiale în Coreea de Sud, potrivit agenției AFP. Liderul de la Paris a ales să minimalizeze impactul comentariilor venite de la Washington, subliniind că

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share