Republica Moldova se retrage din Adunarea Interparlamentară a CSI

Share

Legislativul a votat în prima lectură denunțarea Convenției cu privire la Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale Comunității Statelor Independente (AIP CSI), adoptată la 26 mai 1996, cu votul a 55 de deputați. Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a criticat inițiativa guvernării, insistând că acordul trebuie păstrat, în timp ce deputații fostului partid Șor, declarat neconstituțional, au boicotat ședința.

Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ruslan Bolboceanu, a declarat în plen că Republica Moldova a semnat Convenția menționată la 23 octombrie 1997, aceasta intrând în vigoare pe 2 iunie 1998.

Principalele direcții de activitate sunt protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, monitorizarea dezvoltării democrației și  drepturilor electorale, precum și lupta cu noile amenințări și provocări de securitate.

Propunerea de denunțare a Convenției cu privire la Adunarea Interparlamentară a CSI aparține Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, întrucât Republica Moldova nu mai rezonează cu actualele politici, obiective și decizii ale AIP CSI, precum și în contextul declarației ferme a țării noastre de a urma vectorul european. În același timp, țara noastră menține relații interparlamentare cu statele membre AIP CSI la nivel bilateral, inclusiv pe linia grupurilor de prietenie.

De menționat că, în contextul politic din regiune, de la începutul acestui an, conducerea Parlamentului n-a aprobat nicio participare la evenimentele AIP CSI. Republica Moldova urma să achite în acest an o cotizație de membru în valoare de 5,8 milioane de lei. Denunțarea convenției nu va afecta drepturile și obligațiile Republicii Moldova în raport cu alte părți la tratat și cu părțile terțe.

Deputatul BCS Vlad Batrîncea, vicepreședinte al Parlamentului, a declarat în luarea sa de cuvânt că guvernarea nu poate exista fără să aibă un inamic intern și extern și ar rămâne „fără agendă și fără mesaje politice, pentru că nu a furnizat rezultate în niciun domeniu”, a spus vicepreședintele Parlamentului.

El a adăugat că nu înțelege pe ce se bazează autorii inițiativei atunci când spun că nu vor fi consecințe negative ca urmare a denunțării acordului. În opinia sa, vor exista probleme și pe plan economic, și pentru cetățenii moldoveni care se află în statele CSI.

„Ceea ce faceți astăzi este încă un populism, abordări provinciale”, a mai spus Vlad Batrîncea.

În replică, deputatul PAS Dan Perciun a declarat că probleme care au apărut în CSI și deciziile autorităților de la Chișinău de astăzi „nu sunt determinate de nimic altceva decât de invazia Federației Ruse în Ucraina”.

„Ultimul cui în sicriul CSI l-a bătut anume această decizie voluntaristă a unui dictator de a invada o țară vecină cu care a avut relații de prietenie ani de zile; și a ucide oameni nevinovați dintr-un sat pe care îl declarau un stat frate.

Iar când vorbiți despre beneficiile economice ne aducem aminte de șantajul din 2006, când au fost prima dată interzise vinurile noastre în Federația Rusă, ne aducem aminte de deciziile Rospotrebnadsorului pentru a pune presiune pe agricultorii noștri și a ne șantaja. Ne aducem aminte de amenințările constante cu înăsprirea regimului de acces a cetățenilor Republicii Moldova.

Relația noastră, din păcate, în CSI, niciodată nu a fost una pe picior de egalitate, nu a fost niciodată una care a pornit de la interesele Republicii Moldova, dar a fost o lesă utilizată de către Rusia pentru a ne ține în sfera sa de influență”, a spus parlamentarul.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Elveția, ruptă în două înaintea unui vot istoric: referendumul care poate bloca imigrația la pragul de 10 milioane de locuitori

Elveția se pregătește pentru unul dintre cele mai tensionate referendumuri din ultimii ani, după ce un nou sondaj arată o societate aproape perfect divizată asupra inițiativei care ar limita populația țării la maximum 10 milioane de locuitori. Potrivit cercetării realizate pentru postul public SRG SSR, atât susținătorii, cât și opozanții proiectului înregistrează câte 47% din

Vietnamul pregătește „armata digitală” a regimului: mii de influenceri și experți AI, mobilizați pentru propaganda de stat până în 2030

Vietnamul lansează una dintre cele mai ambițioase strategii de control informațional din era digitală, după ce autoritățile comuniste au decis recrutarea a mii de influenceri și specialiști în inteligență artificială pentru a remodela spațiul online și a transforma propaganda clasică într-un mecanism modern de influență socială. Potrivit unor documente interne consultate de Reuters și citate

O imagine falsă creată cu AI a paralizat un oraș: un bărbat riscă închisoare după o farsă care a mobilizat poliția și a închis școli

Inteligența artificială transformă radical mediul online, însă realismul tot mai sofisticat al imaginilor generate digital aduce și riscuri majore. Un caz recent din Coreea de Sud arată cât de grave pot deveni consecințele atunci când fotografiile false sunt distribuite pe rețelele sociale fără responsabilitate. Un bărbat în vârstă de 40 de ani riscă acum pedeapsa

Răsturnare de situație la Orhei: candidatul susținut de Costiuc revine în joc, după ce instanța a anulat decizia CEC

Surpriză în cursa pentru Primăria municipiului Orhei: Victor Perțu, candidatul Partidului „Democrația Acasă”, formațiune condusă de Vasile Costiuc, ar putea rămâne în competiția electorală după ce Judecătoria Orhei a anulat hotărârea Comisiei Electorale Centrale privind excluderea sa din alegerile locale programate pentru 17 mai. Decizia instanței, pronunțată pe 7 mai, a stabilit că termenul legal

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share