Dorin Recean efectuează o vizită de lucru în Elveția și Liechtenstein

Share

Premierul Dorin Recean efectuează o vizită de lucru în Elveția și Liechtenstein cu ocazia semnării unui Acord de liber schimb cu țările membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb care mai include Islanda și Norvegia.

Șeful Guvernului, care este însoțit de vicepremierul Dumitru Alaiba, s-a întâlnit ieri, 25 iunie, la Zurich cu reprezentanții diasporei noastre, în cadrul unui eveniment dedicat portului popular organizat de Ambasada Rep. Moldova și Asociația „Rădăcinile Noastre”.

Astăzi, Dorin Recean va discuta cu reprezentanții de țară ai corporației Google despre oportunitățile de cooperare cu autoritățile și mediul de afaceri din Rep. Moldova. Programul mai include un eveniment promoțional de prezentare a potențialului economic și de afaceri al Rep. Moldova, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Tot astăzi, la Vaduz, Dorin Recean va discuta cu premierul Liechtensteinului Daniel Risch modalitățile de fortificare  a cooperării bilaterale.

Dorin Recean și Dumitru Alaiba vor participa mâine la evenimentul de semnare cu cele patru țări – Elveția, Liechtenstein, Islanda și Norvegia –  a unui Acord de Comerț Liber comprehensiv și vor avea întrevederi cu mediul de afaceri din regiune și oficiali locali.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

SUA notifică NATO că își schimbă contribuția în Alianță: Europa, chemată să preia principala responsabilitate pentru propria apărare

Statele Unite au notificat oficial aliații NATO că își vor ajusta contribuțiile la Modelul de Forțe al Alianței Nord-Atlantice, în conformitate cu noua Strategie Națională de Apărare 2026 și cu viziunea denumită „NATO 3.0”, care prevede o implicare sporită a statelor europene în asigurarea propriei securități convenționale. Anunțul a fost transmis de oficialii Departamentului american

Coletele de pe Temu și AliExpress vor putea fi taxate cu TVA de la 1 octombrie. Gavriliță: „TVA-ul trebuie să fie unul pentru toți”

Coletele comandate de moldoveni de pe platforme internaționale precum Temu, AliExpress sau alte site-uri de comerț online ar putea fi taxate cu TVA începând cu data de 1 octombrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, care a explicat că autoritățile nu introduc o taxă nouă, ci elimină scutirea existentă pentru importurile cu

ANSA a retras și nimicit loturi de mărar, pătrunjel și hrișcă importate, după depistarea unor pesticide peste limitele admise

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că a retras de pe piață și a dispus nimicirea mai multor loturi de produse agroalimentare importate, în urma controalelor intensificate efectuate la Posturile de Inspecție la Frontieră. Potrivit instituției, analizele de laborator au scos la iveală depășiri ale limitelor maxime admisibile de reziduuri de pesticide în mai

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share