Dacia mizează pe motorul cu combustie

Share

Marca tradițională Dacia își va îmbogăți paleta modelelor, dar își lasă mai mult timp pentru o electrificare completă. Șeful Dacia, Denis Le Vot, a declarat că „vrem să rămânem printre ultimii care oferă încă Diesel și benzină”. La sfârșitul anului va apărea noul Duster, acesta va avea un motor hibrid, dar nu va fi exclusiv electric, transmite Süddeutsche Zeitung.

Această schimbare a fost anunțată abia pentru viitoarea generație de Sandero – în 2027-28. Iar peste câțiva ani când va apărea noul Duster, acesta va fi de asemenea electric – spune Le Vot. Astfel la fiecare tip va exista și o versiune cu baterie.

Dacia nu dorește să participe la competiția dintre celelalte mărci: „Toată lumea vrea să ajungă la 500 Kilometri și 30 de minute, dar cere în schimb 40.000 euro sau și mai mult. Dacia nu va participa la așa ceva. Noi dorim să avem mașinile nu cele mai bune, ci cele mai ieftine”.

Anterior, Denis Le Vot a explicat că marca românească va ajunge la prețuri mici prin metode precum o durată mai mare de încărcare a bateriei. „Este o alegere cu patru roți, iar dacă încărcarea peste noapte cu viteză mai mică de încărcare înseamnă că poți economisi 2.000 de euro, atunci clienții noștri, mulți oameni, vor dori să facă acest lucru”, a mai spus Denis Le Vot.

La uzina Dacia de la Mioveni sunt produse doar mașini cu motoare pe combustie. Singurul model electric, Dacia Spring, este produs în China.

Automotive este unul dintre cele mai importante sectoare industriale din România. Întreaga industrie auto din UE este sub o mare presiune după ce atât Uniunea Europeană, cât și mai multe state membre au decis accelerarea tranziției spre automobilul electric pentru a scădea poluarea cu noxe.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

ANSA a retras și nimicit loturi de mărar, pătrunjel și hrișcă importate, după depistarea unor pesticide peste limitele admise

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că a retras de pe piață și a dispus nimicirea mai multor loturi de produse agroalimentare importate, în urma controalelor intensificate efectuate la Posturile de Inspecție la Frontieră. Potrivit instituției, analizele de laborator au scos la iveală depășiri ale limitelor maxime admisibile de reziduuri de pesticide în mai

Sfântul Nicolae de Vară, sărbătorit în Republica Moldova: Peste 100 de localități își marchează hramul

Creștinii ortodocși din Republica Moldova îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Nicolae de Vară, zi dedicată mutării moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari. Cu această ocazie, peste 100 de localități din țară își celebrează hramul, fiind organizate slujbe religioase și evenimente comunitare. Sărbătoarea Sfântului Nicolae este marcată de două ori pe an – pe 19 decembrie

ANI cere confiscarea averii lui Vladimir Andronachi: dosar civil înregistrat la Judecătoria Chișinău

Autoritatea Națională de Integritate a inițiat procedura de confiscare în folosul statului a averii fostului deputat democrat Vladimir Andronachi, considerată nejustificată. Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, Judecătoria Chișinău a înregistrat, la 18 mai, dosarul civil intentat pe numele acestuia și al soției sale, Nadejda. Acțiunea în instanță vine după ce, în septembrie

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share