Sfinţii Constantin şi Elena, sărbătoriți pe 3 iunie. Istorie, tradiţii şi obiceiuri

Share

Sfinții Constantin și Elena reprezintă una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox și este celebrată anual de milioane de creștini.

Când este Constantin și Elena

În Republica Moldova Constantin și Elena Biserica sunt prăznuiți pe 3 iunie.  Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, ca protectori ai credinţei creştine, slăviţi de creştinătate “întocmai cu Apostolii”.

Cine au fost Constantin și Elena

Constantin cel Mare s-a născut in orasul Naissus (Nis, Serbia) în jurul anului 274 şi a rămas cunoscut în istorie datorită măsurilor pe care le-a luat în favoarea bisericii şi a preoţilor în timpul domniei sale.

Acesta este venerat ca sfânt în Bisericile Ortodoxe, în Biserica Greco-Catolică, la data de 21 mai, odată cu Sfânta Elena, mama sa, precum și în Bisericile vechi orientale (necalcedoniene). Biserica Romano-Catolică o sărbătorește pe Sfânta Elena la 18 august.

În timpul domniei sale, Constantin cel Mare a luat hotărârea de a restaura Byzantionul (Constantinopol) și de a face din el capitala imperiului. Construirea și popularea noului oraș s-au desfășurat foarte rapid. La fel ca și Roma, orașul e construit pe 7 coline și împărțit în 14 districte administrative.

În perimetrul ocupat acum de Moscheea Sultanului Ahmet (Moscheea Albastră), Constantin a construit palatul imperial. Hipodromul a fost mărit la o capacitate de 50.000 de locuri. Constantin a început și construcția a două mari biserici, Hagia Sophia (Sfânta Înțelepciune) și Hagia Eirene (Sfânta Pace).

La 11 mai 330 are loc inaugurarea oficială a Constantinopolului ca noua capitală a Imperiului Roman. Festivitățile au durat 40 de zile și s-au desfășurat pe hipodrom. Monedele bătute în acel an anunțau lumii evenimentul.

Despre mama lui Constantin, împărăteasa Elena, se spune că şi-a eliberat sclavii şi i-a ajutat pe creştinii persecutaţi. Aceasta a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte lăcaşuri.

Un templu al Afroditei fusese înălţat de către Împăratul Adrian pe dealul Golgotei, pentru a masca locul pătimirilor lui Hristos, dar Sfânta Elena a ordonat distrugerea statuii şi a îndepărtat pământul care acoperea mormântul Domnului Iisus şi cele trei cruci, una dintre ele fiind a lui Iisus şi celelalte două aparţinând tâlharilor care au fost răstigniţi cu El.

Pentru a afla care este crucea pe care Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit, acestea au fost atinse de trupul unei persoane care murise de curând. Iar în momentul atingerii de una dintre cruci, omul a înviat, spune legenda.

În ajunul luptei cu păgânul Maxenţiu, suveranului Constantin i s-a arătat pe cer, în plină zi, semnul Crucii, ca simbol al biruinţei: “Întru acest semn vei învinge”.

 Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Mama sa Elena este strâns legată de taina şi puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei creştine.

Bujorul – simbolul armoniei de Constantin și Elena

În ziua praznicului de Constantin și Elena, pentru voie bună și liniște în familie, este bine să aduci în casă cel puțin trei bujori îmbobociți.

Obiceiuri și superstiții

Există o serie de obiceiuri şi superstiții în această zi. Din bătrâni se spune că aceia care vor munci pământul în această zi vor avea parte de o invazie a păsărilor dăunătoare. În această zi nu se lucrează ogoarele, nu se dă cu sapa, nu se plivesc ierburile.

Mai mult, în alte zone se spune că aceasta este ziua în care păsările îşi învaţă puii să zboare. În calendarul popular, sărbătoarea Sf. Constantin și Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor.

În această zi, era interzis să se muncească, iar prin odihna de la muncile câmpului, se credea că recoltele nu vor fi mâncate de păsări.

Ziua de Constantinul Puilor era ultima zi în care se mai semănau porumbul, ovăzul şi meiul. În popor se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă. Este ziua în care păstorii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor face stânele şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului. Se măsoară şi se înseamnă pe răboj laptele de la oile fiecăruia.

De Sfinții Constantin și Elena femeile dau cu tămâie și stropesc cu aghiasmă pentru a alunga duhurile rele și necurate. Pentru sănătate și bunăstare, în ziua praznicului, unul dintre membrii familiei este bine să ducă la biserică trei bujori îmbobociți, flori de lămâiță, dulciuri făcute în casă și pâine.

Superstiții de Sf. Constantin și Elena

Pentru a se apăra de forțe malefice, țăranii aprind un foc mare și stau în jurul lui, prin acest foc obișnuiesc să treacă și oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor sta la stână. Femeile obișnuiesc, pentru a alunga duhurile rele și necurate, să tămâie și să stropească cu agheasmă.

Semnificația numelui Constantin

Numele Constantin provine din limba latină și înseamnă cel care este hotărât, statornic, ferm. Numele Constantin transmite că, în viață, omul trebuie să lupte, să rămână hotărât și statornic în fața greutăților vieții.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Băsescu: „Lovitură pentru tandemul Trump–Putin! Votul democratic le înfrânge planurile de a destrăma Europa”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, susține că forța votului democratic rămâne decisivă în fața oricăror presiuni geopolitice, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, în care îi critică dur pe Donald Trump și Vladimir Putin. Băsescu afirmă că implicarea celor doi lideri în susținerea premierului ungar Viktor Orbán a eșuat în fața voinței populare, pe

Autoritățile ruse le propun cetățenilor să mănânce meduze: pescuit masiv lansat în Marea Azov

Autoritățile ruse pregătesc lansarea unui program de amploare pentru capturarea meduzelor din Marea Azov, după ce aceste organisme au proliferat masiv pe fondul creșterii accentuate a salinității apei. Potrivit șefului agenției Rosrybolovstvo, Ilya Șestakov, în 2026 va începe pescuitul experimental, în special în zonele turistice, începând din luna iulie. Estimările oficiale indică prezența a circa

Șoc la Kremlin: Péter Magyar sparge blocada lui Viktor Orbán și deblochează 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, dând peste cap planurile lui Vladimir Putin

O schimbare majoră de poziție la nivelul politicii europene vine din Ungaria, unde noul lider politic, Péter Magyar, a anunțat că nu va mai bloca acordarea unui credit de 90 de miliarde de euro din partea Uniunii Europene către Ucraina. Declarația a fost făcută luni, în cadrul unei conferințe de presă, la scurt timp după

Macron îl critică pe Trump pentru declarațiile despre familia sa: „Nu sunt nici elegante, nici la înălțime”

Președintele Emmanuel Macron a reacționat ferm la afirmațiile recente ale omologului său american, Donald Trump, calificându-le drept „nici elegante, nici la înălțime”. Declarația a fost făcută joi, în timpul unei vizite oficiale în Coreea de Sud, potrivit agenției AFP. Liderul de la Paris a ales să minimalizeze impactul comentariilor venite de la Washington, subliniind că

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share