Șefa statului s-a întâlnit cu premierul Canadei, Justin Trudeau

Share

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit, la Ottawa, cu Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau. „Am discutat despre cum putem avansa cooperarea bilaterală și apăra împreună valorile pe care le împărtășim. I-am mulțumit Premierului Trudeau pentru susținerea fermă a guvernului canadian pentru parcursul nostru democratic”, a spus șefa statului.

Șefa statului a discutat cu Prim-ministrul Trudeau despre cum Canada ne poate ajuta să devenim mai puternici și mai rezistenți în fața provocărilor din regiunea noastră. „Am menționat expertiza, instruirile și asistența de care avem nevoie ca să ne dezvoltăm sectorul de apărare și de securitate națională. Am mulțumit domnului Prim-ministru pentru ajutorul primit anul trecut ca să gestionăm mai bine criza refugiaților”, a menționat Președinta. Canada co-prezidează, împreună cu Germania, Grupul de lucru privind situația umanitară a refugiaților de la noi, în cadrul Conferințelor ministeriale ale Platformei de Sprijin pentru Moldova.

La fel, Președinta Maia Sandu a discutat despre cum ar putea fi abordate problemele diasporei moldovenești din Canada și i-a mulțumit Primului-ministru pentru cuvintele calde cu care a vorbit despre cetățenii noștri și activitatea lor din țara gazdă.

„Mi-am exprimat recunoștința și pentru sprijinul necondiționat pe care Canada îl acordă Ucrainei în acest război brutal, iar rezistența și curajul vecinilor noștri ne protejează și pe noi”, a conchis Președinta.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Băsescu: „Lovitură pentru tandemul Trump–Putin! Votul democratic le înfrânge planurile de a destrăma Europa”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, susține că forța votului democratic rămâne decisivă în fața oricăror presiuni geopolitice, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, în care îi critică dur pe Donald Trump și Vladimir Putin. Băsescu afirmă că implicarea celor doi lideri în susținerea premierului ungar Viktor Orbán a eșuat în fața voinței populare, pe

Autoritățile ruse le propun cetățenilor să mănânce meduze: pescuit masiv lansat în Marea Azov

Autoritățile ruse pregătesc lansarea unui program de amploare pentru capturarea meduzelor din Marea Azov, după ce aceste organisme au proliferat masiv pe fondul creșterii accentuate a salinității apei. Potrivit șefului agenției Rosrybolovstvo, Ilya Șestakov, în 2026 va începe pescuitul experimental, în special în zonele turistice, începând din luna iulie. Estimările oficiale indică prezența a circa

Șoc la Kremlin: Péter Magyar sparge blocada lui Viktor Orbán și deblochează 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, dând peste cap planurile lui Vladimir Putin

O schimbare majoră de poziție la nivelul politicii europene vine din Ungaria, unde noul lider politic, Péter Magyar, a anunțat că nu va mai bloca acordarea unui credit de 90 de miliarde de euro din partea Uniunii Europene către Ucraina. Declarația a fost făcută luni, în cadrul unei conferințe de presă, la scurt timp după

Macron îl critică pe Trump pentru declarațiile despre familia sa: „Nu sunt nici elegante, nici la înălțime”

Președintele Emmanuel Macron a reacționat ferm la afirmațiile recente ale omologului său american, Donald Trump, calificându-le drept „nici elegante, nici la înălțime”. Declarația a fost făcută joi, în timpul unei vizite oficiale în Coreea de Sud, potrivit agenției AFP. Liderul de la Paris a ales să minimalizeze impactul comentariilor venite de la Washington, subliniind că

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share