Comisarul european pentru transporturi întreprinde o vizită în Moldova

Share

Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, întreprinde o vizită în Republica Moldova. Oficialul european va avea întrevederi cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu prim-ministrul Dorin Recean și cu ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija.

În cadrul vizitei comisarului european, la Chișinău va fi semnat Acordul privind afilierea Republicii Moldova la Mecanismul pentru interconectarea Europei.

„Acest nou Acord va facilita accesul țării noastre la fonduri europene pentru proiecte de infrastructură majore, în vederea îmbunătățirii conectivității cu Europa, cât și în interiorul țării. De asemenea, la ceremonie, cu partea română, în prezența prim-ministrului și a comisarului european, vor fi semnate Acordurile pentru reabilitarea celor trei poduri peste râul Prut și anume podul Sculeni-Sculeni, podul Leușeni-Albița și podul Cahul-Oancea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

Prim-ministrul Dorin Recean și comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, vor face declarații de presă.

Adina Vălean va participa la o conferință publică la Academia de Studii Economice și se va axa pe importanța conectării Republicii Moldova la Europa, anunță Comisia Europeană.

Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, întreprinde o vizită oficială în Republica Moldova și România în perioada 9-11 mai.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share