Ce vor mânca oficialii la Summit: Sarmale, colțunași și trufe autohtone

Share

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat astăzi, 31 mai, că la Summit va fi promovat patrimoniul gastronomic al Moldovei, iar liderii adunați la eveniment vor mânca bucate tradiționale moldovenești, pregătite după rețete reinterpretate.

„Meniul a fost testat de cei mai buni critici culinari, iar bucatele vor fi pregătite exclusiv din produse autohtone, pentru a scoate în evidență autenticitatea și calitatea ingredientelor noastre”, a menționat Vodă.

Astfel, oaspeții vor putea savura din sarmale umplute cu legume călite în stil moldovenesc, acoperite cu glazură de vin din soiul Saperavi și cu smântână afumată, din ”Roata norocului” fiind o tocăniță de vinete și roșii proaspăt tăiate, presărată cu pudră din vin din soiul Rară Neagră și usturoi negru.

Totodată, vor fi preparați și colțunași din dovleac murat cu cremă de brânză de capră, sos de leuștean și icre de știucă, mămăligă umplută cu brânză de burduf, caș afumat și trufe negre. Mămăliga va fi fiartă în zer obținut din lapte bătut, prelucrat după principii japoneze și garnisită cu brânză de burduf, dar și cu trufe negre, rulouri de cartofi umpluți cu zacuscă făcută ”ca la Bulboaca”, presărată cu boia afumată și cu semințe de floarea-soarelui și arpagic verde.

Pentru felul principal bucătarii au ținut cont de preferințele alimentare ale oaspeților, de aceea o să pregătească mâncăruri vegetariene cu pește sau carne.

Oficialii vor mai fi serviți și cu mușchiuleț de miel în stil moldovenesc, cu frunze de varză, coloana infinitului din morcov și țelină, sos glazurat din strugurii Saperavi, sos de hribi cu ulei, ceapă verde și un buchet de ierburi.

Vegetarienii vor mânca păstrăv de fag în stil moldovenesc, iar la desert, cei peste 50 de invitați vor savura Babă Neagră cu înghețată din vin.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share