OpenAI a lansat, marți, primul studiu de referință care analizează în detaliu modul în care oamenii folosesc ChatGPT în activitățile cotidiene. Cercetarea, realizată împreună cu economiști de la Harvard și publicată de National Bureau of Economic Research, se bazează pe analiza a 1,5 milioane de conversații, printr-o metodologie ce protejează confidențialitatea utilizatorilor.
Potrivit studiului, în iunie 2025 73% dintre mesaje au fost non-profesionale, față de 53% cu un an în urmă. Cele mai frecvente interacțiuni vizează îndrumarea practică, căutarea de informații și scrierea, aceasta din urmă reprezentând 40% din mesajele legate de muncă. Majoritatea solicitărilor de scriere se referă la editarea sau traducerea unor texte existente, nu la redactarea de la zero.
Analiza arată că utilizatorii văd ChatGPT în primul rând ca un consilier: jumătate dintre mesaje au fost întrebări. În mediul profesional însă, accentul cade pe îndeplinirea sarcinilor concrete – 56% din conversații fiind orientate spre „a face”.
„Încă învățăm cum folosesc oamenii AI în viața reală, dar această tendință ne arată unde se află valoarea și cum evoluează ea”, a declarat Aaron Chatterji, economist-șef al OpenAI.
Studiul mai relevă că în iulie 2025 ChatGPT era folosit de circa 10% din populația adultă globală, cu o creștere rapidă în țările cu venituri mici și medii, unde ritmul de adoptare a fost de patru ori mai mare decât în economiile dezvoltate.
Deși ChatGPT rămâne unul dintre cele mai populare instrumente AI, concurența se intensifică: Google Gemini a depășit recent ChatGPT în App Store, urcând pe primul loc după lansarea noului editor de imagini „Nano Banana”.




