FMI: Inteligenţa artificială va creşte inechităţile sociale

Share

Fondul Monetar Internaţional a dat publicităţii un raport privind modul în care munca şi lucrătorii vor fi afectaţi de inteligenţa artificială.

Aproape 40% dintre meserii vor fi afectate, într-o formă sau alta, de inteligenţa artificială. Unii angajaţi vor beneficia de o creştere a productivităţii, ajutaţi de AI, în vreme ce alţii îşi vor pierde complet locul de muncă.

Aceste efecte vor fi mai vizibile în cazul ţărilor cu economii mai dezvoltate. Aici, procentul ar putea fi mai aproape de 60%.

Pe de altă parte, AI va avea un impact mai redus în cazul economiilor în curs de dezvoltare şi al ţărilor cu venituri mici.

Mai mult, se arată în acelaşi raport, inteligenţa artificială va creşte inechităţile sociale, iar politicienii ar trebui să abordeze cât mai curând problema pentru a evita viitoare tensiuni sociale.

Inegalitatea va fi generată de faptul că angajaţii cu salarii deja mari vor fi ajutaţi în munca lor de AI, în vreme ce job-uri care oferă venituri mai mici ar putea fi desfiinţate şi preluate de inteligenţa artificială.

În acest timp, reglementarea AI-ul întârzie să fie făcută. În Uniunea Europeană încă se poartă negocieri pe marginea unor măsuri de protecţie, în vreme se Statele Unite nu s-au decis dacă este sau nu nevoie de această reglementare.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Erupția vulcanului Etna dă peste cap traficul aerian. Aeroportul din Catania, închis

Aeroportul din Catania, unul dintre principalele puncte de acces aerian în Sicilia, a fost închis miercuri, 12 august, din cauza activității eruptive a vulcanului Etna. Mii de călători sunt afectați, în plin sezon turistic. Spațiul aerian al aeroportului este restricționat cel puțin până la ora locală 18:00. Sosirile și plecările au fost suspendate, iar mai

Bolea, despre tranzitul cerealelor ucrainene prin R.Moldova: „Nu vor rămâne aici”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, susține că tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova este analizat, în primul rând, ca o soluție pentru situații excepționale, în cazul în care rutele utilizate în prezent de Ucraina către porturile dunărene ar fi afectate de atacurile rusești. În cadrul unei conferințe de presă, șeful MIDR a dat

Cerealele Ucrainei ar putea ajunge cu trenul prin Republica Moldova la Constanța. Kievul cere tarife reduse la jumătate

Ucraina analizează o nouă rută pentru exportul cerealelor către Portul Constanța, prin Republica Moldova, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare și navelor din regiunea Odesa. Kievul a solicitat Chișinăului reducerea cu 50% a tarifelor feroviare pentru transportul de marfă, iar noul coridor ar putea permite tranzitarea a până la 4,5 milioane de tone

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share