Natalia Gavrilița a participat la Gala Sportului 2022

Share

Cei mai buni sportivi din țara noastră și antrenorii acestora au fost premiați de către prim-ministra Natalia Gavrilița și ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, la Gala Sportului 2022. În acest an, au fost obținute 433 de medalii la o serie de competiții olimpice și neolimpice, la diverse categorii de vârstă, ceea ce este un rezultat record pentru Republica Moldova. De asemenea, pentru prima dată în istoria țării, două persoane s-au clasat pe primul loc în ratingul mondial: Anastasia Nichita, la lupte feminine, și Serghei Tarnovschi, la Caiac-Canoe.

Șefa Executivului a menționat că 2022 a fost anul reușitelor pentru sportul din Republica Moldova, iar printre sportivii premiați se numără mulți tineri ambițioși, care sunt la început de carieră. De asemenea, prim-ministra a apreciat rezultatele obținute de 15 sportive și sportivi paralimpici, accentuând că statul este obligat să asigure tuturor cetățenilor posibilitatea să participe plenar la viața sportivă și să demonstreze că niciun obstacol nu rămâne nedepășit, dacă există voință și perseverență.

Cei pe care îi premiem, astăzi, sunt nu doar performeri, ci și repere pentru generația lor, adevărați promotori ai stilului de viață sănătos și activ. Sunteți viitorul sportului din Republica Moldova și întreaga societate se uită la voi cu admirație, optimism și speranță. În același timp, aș dori să menționez și rolul extrem de important al antrenorilor. Mă bazez pe dumneavoastră să pregătiți noi și noi generații de sportivi care să ne facă mândri atunci când imnul nostru național răsună pe arenele de sport de pe întreg mapamondul”, a spus Natalia Gavrilița.

Șefa Executivului s-a referit și la condițiile dificile în care se pregătesc sportivii din Republica Moldova. Cu toate acestea, în anul 2023, vor fi dublate bursele pentru sportivii de performanță, răsplătind mai substanțial realizările campionilor. Totodată, în câteva zile, vor începe evenimentele sportive la Arena Națională – un edificiu care poate găzdui federațiile de sport. „Discutăm și despre realizarea unor alte proiecte mari de infrastructură sportivă și, în pofida constrângerilor financiare, vom continua să investim în sport”, a subliniat prim-ministra.

În cadrul evenimentului „Gala Sportului 2022”, 66 de sportivi, 2 antrenori, trei echipe, trei federații și trei jurnaliști sportivi au fost nominalizați în 11 categorii, printre care „Cei mai buni tineri sportivi ai anului 2022”, „Revelația anului 2022”, „Sportivii paralimpici 2022”.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Erupția vulcanului Etna dă peste cap traficul aerian. Aeroportul din Catania, închis

Aeroportul din Catania, unul dintre principalele puncte de acces aerian în Sicilia, a fost închis miercuri, 12 august, din cauza activității eruptive a vulcanului Etna. Mii de călători sunt afectați, în plin sezon turistic. Spațiul aerian al aeroportului este restricționat cel puțin până la ora locală 18:00. Sosirile și plecările au fost suspendate, iar mai

Bolea, despre tranzitul cerealelor ucrainene prin R.Moldova: „Nu vor rămâne aici”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, susține că tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova este analizat, în primul rând, ca o soluție pentru situații excepționale, în cazul în care rutele utilizate în prezent de Ucraina către porturile dunărene ar fi afectate de atacurile rusești. În cadrul unei conferințe de presă, șeful MIDR a dat

Cerealele Ucrainei ar putea ajunge cu trenul prin Republica Moldova la Constanța. Kievul cere tarife reduse la jumătate

Ucraina analizează o nouă rută pentru exportul cerealelor către Portul Constanța, prin Republica Moldova, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare și navelor din regiunea Odesa. Kievul a solicitat Chișinăului reducerea cu 50% a tarifelor feroviare pentru transportul de marfă, iar noul coridor ar putea permite tranzitarea a până la 4,5 milioane de tone

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share