Vladimir Bolea a refuzat să fie candidatul PAS la funcția de primar al Capitalei

Share

Ministrul în exercițiu al Agriculturii, Vladimir Bolea, spune că a refuzat să fie candidatul PAS la alegerile pentru Primăria Capitalei din toamnă și că același lucru l-ar fi făcut și actualul secretar general al Președinției, Andrei Spînu.

„Eu cunoșteam candidații care puteau fi și eram și eu unul, acum nu mai sunt, dar, în general, eu mi-am asumat niște lucruri în fața agricultorilor și trebuie să le duc până la capăt”, a precizat Vladimir Bolea în cadrul unei emisiuni televizate.

Potrivit acestuia, în lista potențialilor candidați la funcția de primar al Chișinăului au rămas președintele comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, dar și „alți colegi care ar dori”.

Cu referință la o posibilă candidatură a lui Andrei Spînu, Bolea a afirmat că „dânsul s-a autoexclus din câte știu eu”.
Ministrul a mai menționat că Natalia Gavrilița „n-ar fi un candidat rău”, dar nu cunoaște dacă este un potențial candidat. „Are o experiență în spate, cunoștințe, a administrat un stat, totuși”, a subliniat Vladimir Bolea.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Românii au mai multă încredere în Șoșoacă decât în Iohannis, Ciucă sau Drulă

Adjunctul secretarului general al NATO Mircea Geoană, procurorul-şef al Parchetului European Laura Codruţa Kovesi şi primarul Clujului Emil Boc sunt pe primele locuri în topul încrederii românilor. Ei sunt urmaţi de premierul Marcel Ciolacu şi de senatorul Diana Şoşoacă, ultimele trei locuri fiind ocupate de preşedintele Klaus Iohannis, de preşedintele CJ Bihor Ilie Bolojan şi

Vloggerul Mircea Bravo a intrat cu mașina într-un stâlp

Vloggerul Mircea Bravo a intrat cu mașina într-un stâlp de susținere a rețelei electrice. O femeie care era în mașină cu el a fost rănită în accidentul care s-a produs în localitatea Roșia, din județul Bihor. Polițiștii din Beiuș au fost sesizați luni, la ora 9.23, printr-un apel la 112 că pe drumul județean 764,

Cel mai mare parc fotovoltaic din Republica Moldova va fi pus în funcțiune până la finalul anului

Până la finalul acestui an, Navitas Energy SRL, parte a grupului Premier Energy, planifică să pună în funcțiune cel mai mare parc de instalații fotovoltaice din Republica Moldova. Parcul fotovoltaic, numit Vadul lui Vodă, este construit pe marginea traseului Chișinău-Vadul lui Vodă, în locul unei vii bătrâne, neîngrijite de mai mulți ani, susține administrația companiei.

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share