Un zbor Istanbul–Chișinău, forțat să se întoarcă din drum din cauza vremii nefavorabile. 160 de pasageri, în siguranță după o oră de incertitudine în aer

Share

Un avion de linie care zbura pe ruta Istanbul–Chișinău, având la bord 160 de pasageri, a fost nevoit să revină la punctul de plecare, după ce condițiile meteorologice dificile nu au permis aterizarea pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Potrivit informațiilor furnizate de Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova, aeronava, operată de o companie aeriană turcă, a încercat de două ori să aterizeze, însă rafalele puternice de vânt au determinat comandantul de zbor să decidă întoarcerea la Istanbul, conform procedurilor de siguranță în vigoare.

Zborul urma să ajungă la Chișinău la ora 14:45, însă după ce a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova timp de aproape o oră, avionul a fost redirecționat către aeroportul de origine. Reprezentanții MOLDATSA au confirmat că starea vremii era nefavorabilă și nu permitea o aterizare în siguranță.

Jurnalistul Adrian Prodan, aflat printre pasageri, a relatat experiența trăită pe rețelele sociale, descriind-o drept „cea mai strașnică zi”. Acesta a menționat lipsa unor informații clare în timpul zborului și incertitudinea pasagerilor, până la revenirea în siguranță la Istanbul.

Autoritățile aeronautice au subliniat că toate măsurile luate au respectat normele internaționale, prioritatea absolută fiind siguranța pasagerilor și a echipajului.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share