Sfaturi pentru o ținută office perfectă

Share

Mersul la birou poate deveni un adevărat chin în momentul în care trebuie să petreci mult timp căutându-ți ținuta perfectă. Ținutele office s-au schimbat de-a lungul anilor atât pentru femei, cât și pentru bărbați, tocmai de aceea au apărut mai multe reguli de care trebuie să țină cont fiecare. În cele ce urmează îți vom prezenta pe scurt câteva idei despre cum ar trebui să îți pregătești ținuta pentru următoarea zi petrecută la birou.

Ținute office pentru femei

Stilul clasic

Femeile optează de cele mai multe ori pentru o ținută de acest tip în momentul în care urmează să participe la o ședință importantă cu toți membrii companiei. Poți opta pentru un costum format din două piese, însă cămașa trebuie să fie nelipsită, indiferent dacă alegi pantaloni sau fustă în partea de jos.

Pentru a te bucura de un look plăcut, pantofii Oxford sau pantofii cu toc mic sunt exact ceea ce ai nevoie. În ceea ce privește bijuteriile, vei avea nevoie de niște cercei micuți și rotunzi sau de un colier subțire, la baza gâtului.

Stilul business casual

Acest stil este unul versatil, tocmai de aceea îți va permite să încerci o mulțime de piese vestimentare. Poți opta pentru perechea preferată de blugi albaștri și pentru o cămașă albă sau crem. De asemenea, în această perioadă veți avea nevoie și de o geacă de piele, iar aceasta ar trebui să fie bej.

Dacă îți dorești ceva mai elegant, pantalonii conici sau fusta tip creion reprezintă o alegere care te va ajuta să îți scoți talia subțire în evidență. Pentru că este o ținută pe care o vei purta la birou, încearcă să eviți pe cât posibil culorile intense și puternice.

În ceea ce privește încălțămintea, poți opta liniștită pentru niște balerini sau niște sandale cu platformă. Imprimeurile sunt la modă în acest sezon, însă uneori pot ruina o ținută, așa că asigură-te că data viitoare când optezi pentru o cămașă sau un top cu imprimeuri, pantalonii sau fusta să aibă o culoare neutră.

Ținute office pentru bărbați

Stilul clasic

Bărbații care ocupă o funcție importantă optează de cele mai multe ori pentru acest stil vestimentar. Prima regulă de care trebuie să ținem cont de fiecare dată este cea legată de felul în care un costum bărbătesc reușește să scoată în evidență trăsăturile cuiva. Cei care pun foarte mult accent pe stilul clasic, ajung, de obicei să își comande un astfel de costum pentru a se asigura că arată bine.

De cele mai multe ori costumele bleumarin și pantofii din piele neagră sunt o alegere înțeleaptă pentru zilele în care trebuie să arăți impecabil. Poți opta și pentru o geantă din piele, care să se potrivească de minune cu nuanța curelei. Pentru un plus de eleganță, optează pentru un ceas care să se potrivească.

Stilul business casual

Dacă în cazul femeilor lucrurile erau destul de simple, în cazul bărbaților există mai multe reguli de care aceștia ar trebui să țină cont. În primul rând, în momentul în care optează pentru o cămașă în carouri, în mod obligatoriu sunt nevoiți să apeleze la niște pantaloni simpli și la o încălțăminte adecvată. Pantofii Oxford pentru bărbați pot fi ideali pentru o astfel de ținută.

Dacă nu îți dorești pantaloni de costum, alege niște blugi negri sau albaștri, pe care să îi asortezi cu o cămașă albă sau crem. cravata sau papionul ies cu siguranță din discuție, însă un sacou nu ar trebui să lipsească. Poți înlocui sacoul în cazul în care ai optat pentru un tricou în loc de cămașă cu o geacă de blugi sau de piele neagră.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share