Salvatorii continuă stingerea incendiului în Portul Giurgiulești

Share

După mai bine de 24 de ore de la izbucnire, incendiul din Portul Internațional Liber Giurgiulești așa și nu a fost lichidat. La fața locului activează un post de salvatori și pompieri pentru asigurarea securității antiincendiare, dar și desfășurarea lucrărilor de stingere.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore de către echipele de salvatori și pompieri din sudul țării au fost efectuate lucrări de stingere a incendiului, precum și de evacuare a unor părți componente din rezervorul prăbușit pentru a avea acces către incendiu.

Concomitent au fost efectuate lucrări de răcire a unui alt rezervor din apropiere ( nr.2) cu scopul de a preveni o eventuală situație de risc.

Prăbușirea rezervorului metalic cu încărcătură de peste 1000 tone de granule de șrot de floarea soarelui a fost raportată în dimineața zilei de 16 ianuarie, în jurul orei 07.00. În urma incidentului la fața locului au fost trimise șase echipe de salvatori și pompieri, care au reușit localizarea arderii la ora 12.00. În urma incidentului nu au fost raportate victime.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Hram în 165 de localități din Republica Moldova. Poliția avertizează și vine cu recomandări

Creștinii ortodocși de stil vechi vor sărbători duminică, 8 noiembrie, Hramul Sfântului Mare Mucenic Dumitru. Cu această ocazie, 165 de localități din 35 de raioane ale Republicii Moldova vor marca sărbătoarea. Pentru prevenirea incidentelor și menținerea ordinii publice, Poliția îndeamnă cetățenii să respecte câteva măsuri de siguranță. Oamenii legii recomandă șoferilor să nu urce la

Echipe mobile oferă ajutor la domiciliu pentru înregistrarea la compensațiile pentru energie

Persoanele din Republica Moldova care nu se pot deplasa independent pot beneficia de asistență la domiciliu pentru înregistrarea în programul „Ajutor la contor”. Echipe mobile formate din asistenți sociali și registratori oferă sprijin atât în Chișinău, cât și în alte localități ale țării. În Capitală, registratorii activează în toate cele cinci sectoare. Numai pe 2

Chișinăul va găzdui Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby

Republica Moldova a fost aleasă să găzduiască Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby, care se va desfășura în premieră la Chișinău, în perioada 3-5 decembrie. Evenimentul va reuni aproximativ 140 de oficiali, inclusiv președinții celor 49 de federații naționale de rugby. Reuniunea va avea loc la Palatul Republicii. Pentru dreptul de organizare a evenimentului

95% dintre lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare

Aproape toate lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare, iar locatarii mai multor blocuri reclamă defecțiuni repetate, zgomote și blocarea pasagerilor în cabine. Deși municipalitatea a reparat 270 de ascensoare de la începutul anului, programul național de înlocuire a celor învechite va începe abia în 2027. În unele blocuri din Capitală, lifturile se defectează

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share