Rezerviștii Forțelor Armate – instruiți la poligonul militar

Share

Armata Națională desfășoară în perioada 15-19 mai curent, exerciții cu rezerviștii Forțelor Armate.

Potrivit şefului Centrului Gestionare Resurse de Mobilizare și a efectivului Armatei Naționale, colonel Octavian Druţă, activitatea se organizează cu scopul verificării aptitudinilor rezerviştilor și familiarizării acestora cu echipamentul și armamentul din dotarea Armatei Naționale. Conform programului de pregătire, care va dura cinci zile, aceștia vor studia regulamentele militare și vor participa la ședințe de tragere.

Amintim că în acest sens, Centrele militare și Secțiile administrativ-militare au expediat, anterior, în adresa participanților ordinele de chemare la antrenamente. Exerciții de acest gen au fost organizate și în anii precedenți, cele mai recente fiind desfășurate în luna aprilie curent.

Sursa a menționat că acțiunile se desfășoară în conformitate cu cerințele Legii cu privire la rezerva Forțelor Armate, precum și Planului de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2023 și nu au tangență cu situația de securitate din regiune.

NOTĂ: Ministerul Apărării informează că în contextul desfășurării exercițiilor cu rezerviștii Forțelor Armate, tehnica militară se va deplasa din unitate la centrele de instruire.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share