Pompierii moldoveni revin acasă după o lună de luptă cu incendiile din Grecia

Share

Echipa de 44 de pompieri moldoveni a revenit acasă după o misiune de 30 de zile în Grecia, unde au intervenit în peste 30 de localități afectate de incendii complexe.

Pompierii, dotați cu 8 autospeciale, au acționat în special în regiunea Patras, protejând pădurile, locuințele și obiectivele industriale, și sprijinind echipele grecești prin alimentarea autospecialelor cu apă. Timpul total de intervenție a depășit 200 de ore, inclusiv pe timp de noapte.

La sosire, salvatorii au fost întâmpinați cu o ceremonie oficială la Direcția Regională Căutare-Salvare nr. 1 din Chișinău, unde oficialii MAI și reprezentanța Greciei le-au mulțumit pentru curaj și profesionalism.

Participarea moldovenilor face parte din Programul European de Pre-poziționare a Echipelor de Stingere a Incendiilor de Pădure, finanțat de Uniunea Europeană, care reunește echipe din șase țări pentru prevenirea și limitarea incendiilor în sudul Europei. Aceasta a fost a treia misiune a pompierilor moldoveni în Grecia și a doua în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al UE.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Albania vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale, după ce Guvernul a decis inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului administrativ pentru implementarea Acordului moldo-albanez în domeniul securității sociale. Documentul va permite coordonarea perioadelor de contribuții realizate în cele două state pentru stabilirea drepturilor sociale. Astfel,

Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: În octombrie vom ști cu cât

Tariful la gazele naturale pentru consumatorii din Republica Moldova ar putea fi majorat din nou, pe fondul creșterii cotațiilor pe piața europeană. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o ajustare a tarifului devine tot mai probabilă, însă dimensiunea acesteia va putea fi estimată abia la începutul lunii octombrie. Potrivit ministrului, prețul de referință al gazelor

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share