Peste un milion de lei pentru condiții de studii mai bune la facultatea Medicină Veterinară

Share

Studenții de la Facultatea Medicină Veterinară din cadrul Universității Tehnice a Moldovei vor beneficia de condiții de studii mai bune. În acest scop a fost înființat un Centru Medical Veterinar Universitar, unde studenții își vor forma abilitățile practice și vor efectua cercetări științifice în cadrul proiectelor.

Centrul este modernizat și dotat cu echipamente și utilaje pentru diagnosticul și tratamentul diverselor afecțiuni ale animalelor de companie. Investiția de peste 1 milion de Lei a fost realizată cu sprijinul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și din fondurile proprii ale Universității Tehnice a Moldovei.

Vineri, 10 februarie curent, a avut loc evenimentul de inaugurare, la care a participat și Secretarul de Stat Iurie SCRIPNIC. Oficialul a vorbit despre importanța medicilor veterinari și despre investițiile ce urmează să fie făcute pentru revitalizarea sectorului zootehnic.

„În contextul internațional actual, competitivitatea devine tot mai acerbă. Din acest motiv, investițiile în educație sunt esențiale, mai ales pentru a motiva tinerii să-și facă studiile acasă. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare acordă atenție prioritară revitalizării sectorului zootehnic.

În acest sens, punem accent și pe dezvoltarea cunoștințelor și experiențelor tinerilor specialiști. În acest an, țara noastră va beneficia în continuare de susținere din partea Băncii Mondiale. Astfel, va fi implementat Proiectului AGGRI, cu un buget total de 55 milioane USD.

Aproximativ 25 milioane vor fi investiți în sectorul zootehnic. Ne propunem să sporim eficiența și competitivitatea fermelor, prin dotarea exploatațiilor cu echipament şi utilaj modern, prin implementarea tehnologiilor performante și îmbunătățirea cadrului normativ”, a menționat Iurie SCRIPNIC.

Reprezentanții facultății au precizat că în cadrul Centrului vor fi prestate servicii de medicină veterinară pentru persoanele care întrețin animale de companie și studenții vor avea posibilitate să participe la în cadrul intervențiilor.

O consultație va costa circa 150 lei. Resursele financiare obținute vor fi utilizate la completarea cu echipamente și utilaje necesare clinicii.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Albania vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale, după ce Guvernul a decis inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului administrativ pentru implementarea Acordului moldo-albanez în domeniul securității sociale. Documentul va permite coordonarea perioadelor de contribuții realizate în cele două state pentru stabilirea drepturilor sociale. Astfel,

Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: În octombrie vom ști cu cât

Tariful la gazele naturale pentru consumatorii din Republica Moldova ar putea fi majorat din nou, pe fondul creșterii cotațiilor pe piața europeană. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o ajustare a tarifului devine tot mai probabilă, însă dimensiunea acesteia va putea fi estimată abia la începutul lunii octombrie. Potrivit ministrului, prețul de referință al gazelor

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share