Moldovenii vor putea călători fără vize în Emiratele Arabe Unite timp de 90 de zile

Share

Cetățenii Republicii Moldova vor putea călători în Emiratele Arabe Unite fără a avea nevoie de viză, pentru o perioadă de până la 90 de zile, într-un interval de 180 de zile. Decizia vine ca urmare a semnării unui Memorandum de înțelegere între cele două țări privind abolirea reciprocă a regimului de vize pentru deținătorii de pașapoarte ordinare, oficiale și diplomatice.

Documentul a fost semnat în cadrul unei vizite oficiale la Abu Dhabi de către viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihail Popșoi, și omologul său din Emirate, șeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan.

„Semnarea acestui Memorandum reflectă angajamentul comun al Republicii Moldova și Emiratelor Arabe Unite de a facilita libera circulație a cetățenilor și de a consolida cooperarea bilaterală”, a declarat Mihail Popșoi.

Potrivit ministrului, acest acord nu doar că va simplifica deplasările pentru moldoveni, dar va impulsiona și dezvoltarea relațiilor economice, turistice și culturale dintre cele două state.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share