Investigație: Soțul verișoarei Maiei Sandu a făcut afaceri cu un om de afaceri sancționat pentru legături cu armata rusă

Share

Directorul Zonei Antreprenoriatului Liber „Expo-Business-Chișinău”, Constantin Batin, este vizat de o investigație jurnalistică după ce s-a constatat că, înainte de numirea sa în funcția publică, a efectuat tranzacții comerciale cu omul de afaceri leton de origine israeliană Marks Blats, aflat sub sancțiuni internaționale pentru presupuse legături cu o rețea care ar fi furnizat tehnologii avansate armatei Federației Ruse.

Potrivit investigației realizate de TV8, Batin a preluat conducerea întreprinderii de stat la începutul anului 2024, în urma unui concurs organizat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Prima procedură de selecție a fost anulată, iar în cea de-a doua etapă acesta a obținut cel mai mare punctaj.

Cu doar câteva săptămâni înainte de numirea sa, Constantin Batin și Marks Blats au efectuat un schimb de companii. Batin i-a cedat firma Berlagr SRL, iar în schimb a preluat Ecotech Group, companie specializată în tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase, pe care o fondase anterior și pe care o transferase lui Blats.

Întrebat despre relația de afaceri cu omul de afaceri sancționat, Batin a declarat că nu știa despre includerea acestuia pe listele de sancțiuni ale Statelor Unite și că această informație „contează puțin” pentru el, atât timp cât activitatea sa nu este afectată.

Conform informațiilor publicate de Trezoreria SUA, Marks Blats face parte dintr-o rețea coordonată de traficantul de arme ruso-cipriot Igor Zimenkov, acuzată că a furnizat armatei ruse echipamente și tehnologii avansate după declanșarea invaziei pe scară largă în Ucraina. Ulterior, Blats a fost sancționat și de Uniunea Europeană, Marea Britanie, Elveția, Letonia și Ucraina.

Investigația mai arată că, la doar trei luni după schimbul inițial, atât Batin, cât și Blats au transferat companiile unui alt cetățean israelian, Nairner Michael, care administra deja firmele implicate în tranzacții.

În paralel, jurnaliștii au analizat și activitatea de afaceri a lui Constantin Batin. Potrivit declarației sale de avere, acesta a contractat în 2025 un împrumut de 50.000 de euro pentru achiziționarea companiei Meital Grup SRL, de la care ulterior a declarat dividende de peste 1,7 milioane de lei. O altă firmă pe care o controlează, Berlagr & Co SRL, a raportat în același an vânzări de peste 2,2 milioane de lei și un profit de peste 350.000 de lei.

Investigația evidențiază și legăturile de familie ale directorului ZAL. Constantin Batin este soțul Tatianei Batin, șefa Cabinetului președintelui Parlamentului, Igor Grosu, și verișoară a președintei Maia Sandu. Președinția a declarat anterior că rudele șefei statului care ocupă funcții publice au fost angajate „legal, transparent și în baza competențelor și dorințelor proprii”, fără legătură cu activitatea politică a președintei.

Materialul jurnalistic mai trece în revistă și alte rude ale președintei care dețin funcții în instituții publice sau întreprinderi de stat, inclusiv Anastasia Taburceanu, Mihai Elisei, Ion Elisei și Iurie Sandu, prezentând veniturile declarate și funcțiile ocupate de aceștia.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

BLACK BELT CUP 2026: 469 de sportivi din patru țări s-au întrecut la Chișinău

La Chișinău s-a desfășurat, pe 26 septembrie 2026, campionatul internațional de taekwondo BLACK BELT CUP 2026 — International WT Championship. Competiția a reunit 469 de sportivi din Republica Moldova, România, Ucraina și Turcia. Turneul a inclus categoriile Kids, Cadets, Juniors și Seniors, oferind sportivilor de diferite vârste și niveluri de pregătire posibilitatea de a-și demonstra

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Albania vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale, după ce Guvernul a decis inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului administrativ pentru implementarea Acordului moldo-albanez în domeniul securității sociale. Documentul va permite coordonarea perioadelor de contribuții realizate în cele două state pentru stabilirea drepturilor sociale. Astfel,

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share