George Simion, interzis în Republica Moldova pentru că destabilizează țara

Share

Premierul Republicii Moldova a anunțat că George SImion destabilizează Republica Moldova și de aceea i s-a interzis accesul în această țară.

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a explicat de ce George SImion are interzis în Republica Moldova. El spune că Simion are interzis și în Ucraina și că l-a informat pe premierul Ciolacu despre modul în care Simion destabilizează Moldova.

„Instituțiile statului au determinat că George Simion face parte din efortul de destabilizare în Republica Moldova, și acest lucru i-am comunicat și premierului Ciolacu. Participă la un efort de destabilizare în Republica Moldova, doar atât. (…) Are interdicție și în Ucraina? Corect. (…) Este o decizie a instituțiilor (n.r. instituțiile de la Chișinău)… instituțiile au determinat acest factor de risc și corespunzător au luat decizia corespunzătoare”, a precizat premierul Recean.

Preşedintele AUR din România, George Simion, a fost interzis în Republica Moldova pentru încă 5 ani, lucru anunțat în luna februarie.

Valentin Dediu, fost director interimar al serviciului secret (SIS) din Republica Moldova în perioada 2011-2013, a declarat la TVR Moldova că „George Simion a nimerit cumva sub vizorul serviciilor speciale rusești, sau cu materiale compromițătoare, sau cu bani”.

George Simion a decis să îl aducă în conducerea AUR pe Sergiu Mihalcea, un prieten al Rusiei, invitat cu regularitate la ambasada acestei țări. El propagă teorii ale conspirației în liceele din România, spunând, printre altele, că se ascunde adevărul despre Eminescu.

Anatol Şalaru, fost ministru al Apărării în Republica Moldova în 2015-2016, a vorbit  despre o întâlnire pe care George Simion ar fi avut-o la Cernăuți, în urmă cu 12 ani, cu rezidentul FSB, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei.

„Eu fiind deputat, am avut o întâlnire cu directorul de la SIS (Serviciul de Informații și Securitate din R. Moldova) și pe care l-am întrebat de ce și-a permis îl expulzeze. SIS este serviciul care monitorizează cetățenii străini care vin în Republica Moldova (echivalentul SRI). El mi-a spus că a coordonat toate acțiunile cu serviciile din România și a fost informat din timp despre expulzarea lui George Simion”, a spus Șalaru.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share