Exercițiul „JCET-2023”. Vom vedea tehnică militară pe străzi

Share

Militarii Armatei Naționale se vor antrena alături de colegii lor din România, Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, la exerciţiul multinațional „JCET-2023” (Joint Combined Exchange Training).

Exercițiul se va desfășura la centrele de instruire ale Armatei Naționale, în perioada 27 martie-7 aprilie curent și are ca scop antrenarea în comun şi efectuarea unui schimb de experienţă între militarii forţelor speciale moldoveneşti, române, americane, britanice, precum și creșterea nivelului de interoperabilitate între contingentele participante.

Conform scenariului, militarii din cele patru țări vor executa trageri de luptă avansate, paraşutări, exerciţii de antrenament în teren cu misiuni specifice.

„Joint Combined Exchange Training” se desfăşoară în conformitate cu planul de instruire al Armatei Naţionale pentru anul 2023.

Militarii din Batalionul cu Destinație Specială „Fulger” ai Armatei Naționale participă la „JCET” începând cu anul 2009.

NOTĂ: Informăm cetățenii că, în contextul desfășurării exercițiului „JCET 2023”, tehnica militară urmează să se deplaseze din unități la centrele de instruire ale Armatei Naționale pentru a participa la antrenamente.

În acest sens, rugăm cetățenii să nu speculeze pe seama exercițiului și deplasării planificate a tehnicii militare.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share