Evghenia Guțul, bașcanul Găgăuziei, condamnată la șapte ani de închisoare pentru finanțarea ilegală a Partidului Șor

Share

Evghenia Guțul, bașcanul autonomiei găgăuze, a fost condamnată la șapte ani de închisoare într-un penitenciar de tip semi-închis, în urma sentinței pronunțate astăzi în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid Șor.

Decizia a fost luată de instanță în contextul acuzațiilor formulate de Procuratura Anticorupție, potrivit cărora, în perioada 2019–2022, Guțul ar fi avut un rol activ în introducerea ilegală a unor sume considerabile de bani în Republica Moldova. Fondurile, provenite din Federația Rusă, ar fi fost transportate atât pe cale aeriană, cât și terestră și ulterior utilizate pentru finanțarea activităților Partidului Șor.

Totodată, procurorii susțin că, între septembrie și noiembrie 2022, în calitate de complice, Evghenia Guțul ar fi coordonat activitatea unor organizații teritoriale ale partidului, consolidând astfel schema de finanțare ilegală.

Guțul a respins în repetate rânduri acuzațiile, declarând în cadrul unei ședințe anterioare că nu a încălcat niciodată legea și că nu există probe care să o incrimineze:

„Nu-mi recunosc vina. Nu am adus niciun leu în țară și nu am făcut nimic contrar legii Republicii Moldova. Sunt mamă a doi copii minori. Nu mi-a fost prezentată nicio probă, pentru că ele nu sunt, pentru că eu nimic nu am făcut.”

Astăzi, în fața instanței, bașcanul s-a prezentat însoțită de unul dintre copii. Poliția a instituit un cordon de securitate în jurul clădirii, în timp ce mai mulți susținători ai acesteia au protestat în apropiere.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Hram în 165 de localități din Republica Moldova. Poliția avertizează și vine cu recomandări

Creștinii ortodocși de stil vechi vor sărbători duminică, 8 noiembrie, Hramul Sfântului Mare Mucenic Dumitru. Cu această ocazie, 165 de localități din 35 de raioane ale Republicii Moldova vor marca sărbătoarea. Pentru prevenirea incidentelor și menținerea ordinii publice, Poliția îndeamnă cetățenii să respecte câteva măsuri de siguranță. Oamenii legii recomandă șoferilor să nu urce la

Echipe mobile oferă ajutor la domiciliu pentru înregistrarea la compensațiile pentru energie

Persoanele din Republica Moldova care nu se pot deplasa independent pot beneficia de asistență la domiciliu pentru înregistrarea în programul „Ajutor la contor”. Echipe mobile formate din asistenți sociali și registratori oferă sprijin atât în Chișinău, cât și în alte localități ale țării. În Capitală, registratorii activează în toate cele cinci sectoare. Numai pe 2

Chișinăul va găzdui Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby

Republica Moldova a fost aleasă să găzduiască Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby, care se va desfășura în premieră la Chișinău, în perioada 3-5 decembrie. Evenimentul va reuni aproximativ 140 de oficiali, inclusiv președinții celor 49 de federații naționale de rugby. Reuniunea va avea loc la Palatul Republicii. Pentru dreptul de organizare a evenimentului

95% dintre lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare

Aproape toate lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare, iar locatarii mai multor blocuri reclamă defecțiuni repetate, zgomote și blocarea pasagerilor în cabine. Deși municipalitatea a reparat 270 de ascensoare de la începutul anului, programul național de înlocuire a celor învechite va începe abia în 2027. În unele blocuri din Capitală, lifturile se defectează

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share