La 50 de zile de la Învierea Domnului sărbătorim marele praznic al Pogorârii Duhului Sfânt, numit în popor și Duminica Mare. În această zi, în Bisericile noastre sunt binecuvântate ramurile de nuc și tei, ca simbol al limbilor de foc care s-au pogorât peste ucenici în ziua Cincizecimii.
Sărbătoarea Cincizecimii, care are loc la 50 de zile după Învierea lui Hristos şi la 10 zile de la Înălţarea Sa la ceruri, a fost anunţată în Vechiul Testament de profeţii mesianici, fiind denumită și „capătul sărbătorilor”, adică evenimentul cu care se încheie istoria mântuirii realizată de Hristos.
Această sărbătoare este cunoscută în popor și ca „Duminica Mare”, pentru că odată cu ea, se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt. Întrucât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi.
Semnificația biblică a Pogorârii Duhului Sfânt Duhul Sfânt s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli duminică dimineaţa, în ziua Cincizecimii, în chip de limbi de foc, nu în chip de porumbel ca la Botezul Domnului, spune arhimandritul Ilie Cleopa.
Venirea Sfântului Duh peste Apostoli, care se găseau în foişorul Cinei de Taină, de pe muntele Sion, este descrisă astfel: „Când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi (…) Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta?” (Fapte 2, 1-13).
E totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, căci în aceeaşi zi, în urmă cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism circa 3.000 de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim (Fapte II, 41), nucleul Bisericii de mai târziu. Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi (dogma despre Treimea dumnezeirii este fundamentală şi are implicaţii asupra întregii învăţături creştine), care a fost dăruit comunităţii apostolice primare, a înzestrat Biserica cu tot ceea ce era necesar organismului creştin: propovăduirea Evangheliei, Sfintele Tainele, harismele, diaconia.
Existenţa istorică şi orice acţiune sacramentală a Bisericii depind acum de invocarea Duhului Sfânt. După ce Sfinţii Apostoli au primit Duhul Sfânt, trăgând sorţi, s-au dus în toate părţile pământului să vestească Evanghelia mântuirii şi credinţa în Iisus Hristos, începând de la Ierusalim. Iar prin Sfinţii Apostoli, Duhul Sfânt a fost transmis în lume tuturor celor ce cred în Hristos, prin Sfintele Taine ce se săvârşesc în Biserică de către preoţi şi episcopi.
Semnificaţia Cincizecimii constă în aceea că de acum Duhul Sfânt pătrunde definitiv în istorie neexistând timp şi spaţiu fără prezenţa personală, venirea reală şi lucrarea efectivă a lui Dumnezeu. Întrucât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi.
