Campania Națională de Împădurire începe pe 15 noiembrie: peste 33 de milioane de puieți vor prinde rădăcini în întreaga țară

Share

Campania anuală de împădurire va demara pe 15 noiembrie și se va desfășura timp de o lună pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Startul oficial va fi dat în satul Mihailovca, raionul Cimișlia, unde vor fi plantați aproape 130.000 de puieți pe o suprafață de 27 de hectare.

Potrivit ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, Republica Moldova are în prezent cea mai scăzută rată de împădurire din Europa – doar 11% din suprafața țării. Planul național prevede ca până în 2030 să fie plantate și reabilitate 145.000 de hectare de pădure, obiectiv susținut printr-un împrumut de 200 de milioane de euro oferit de Banca Europeană de Investiții începând cu anul viitor.

„În ultimii doi ani, au fost plantate peste 16.000 de hectare de pădure, iar până la sfârșitul acestui an vom ajunge la 20.000”, a menționat ministrul. Aproape jumătate din primăriile din țară s-au alăturat programului, oferind terenuri cu o suprafață totală de 28.000 de hectare.

La rândul său, directorul Agenției „Moldsilva”, Victor Durbală, a declarat că pentru această campanie au fost pregătiți peste 33 de milioane de puieți. „Plănuim să împădurim 840 de hectare în fondul forestier existent și peste 2.600 de hectare de păduri noi pe terenurile oferite de autoritățile locale”, a precizat acesta.

Cei care doresc să se alăture campaniei pot accesa site-ul Agenției „Moldsilva”, la secțiunea dedicată programului de împădurire. Agenția promite sprijin logistic și furnizarea de puieți pentru toți participanții.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share