Autoritățile de frontieră din Republica Moldova și România își consolidează cooperarea

Share

Autoritățile de frontieră din Republica Moldova și România își consolidează cooperarea în domeniul analizei riscurilor. În acest sens, la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră din România a avut loc o ședință bilaterală cu participarea experților din ambele țări.

Experții au consimțit că principalele amenințări la adresa securității la frontiera comună țin de fenomenul migrației ilegale și traficul ilicit cu țigări și produse din tutun.

„În cadrul ședinței au fost abordate subiecte referitoare la evoluția situației pe segmentul de frontieră moldo-român și cooperarea între instituțiile de frontieră în domeniul analizei riscurilor. Astfel, a fost analizată cazuistica înregistrată pe ambele părți a frontierei comune pe domeniul criminalității transfrontaliere înregistrată pe parcursul anului 2022 și estimați factorii ce au influențat caracterul amenințărilor la securitatea frontalieră pe segmentul comun”, se arată într-un comunicat emis de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova.

Experții au analizat și impactul agresiunii militare de pe teritoriul Ucrainei asupra criminalității transfrontaliere în general. În urma analizei, au fost stabilite principalele trenduri în aria infracționalității transfrontaliere comune și estimate tendințele de evoluție a principalelor riscuri pentru securitatea la frontiera comună în anul 2023, precum și probabilitatea apariției noilor riscuri.

NOTĂ: Cu începere din data de 15 aprilie, autoritățile de frontieră din România și Republica Moldova au pus în aplicare controlul coordonat în punctul de trecere Albița (România) – Leușeni (Moldova), astfel încât, pe sensul de intrare în România, există o singură procedură de control, în loc de două câte au existat pana acum.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share