Asociațiile de băștinași din Republica Moldova primesc granturi pentru dezvoltarea comunitară și coeziune socială

Share

Asociațiile de băștinași din Republica Moldova vor beneficia de sprijin financiar substanțial pentru a iniția și implementa proiecte menite să întărească coeziunea socială și să promoveze dezvoltarea comunităților locale. În total, 13 asociații vor primi granturi de 9.000 USD fiecare, oferite prin intermediul proiectului „Consolidarea coeziunii sociale prin participare incluzivă și cetățeni implicați”, inițiativă finanțată de Guvernul Elveției și gestionată de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Prin aceste fonduri, asociațiile de băștinași vor putea dezvolta proiecte în colaborare cu administrațiile publice locale, vizând diverse arii de interes. Printre inițiativele care vor beneficia de acest sprijin se numără înființarea unui centru de zi pentru vârstnici în Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești, dezvoltarea serviciilor alternative de terapie și educație pentru copiii cu cerințe educaționale speciale în Sărata Veche, raionul Florești, și promovarea turismului rural în Corjeuți, raionul Briceni.

De asemenea, proiectele susținute vizează îmbunătățirea infrastructurii locale, cum ar fi amenajarea zonelor de recreere, instalarea rampelor de acces la instituții publice și modernizarea parcurilor și curților școlare. „Acest suport financiar ne va ajuta să amenajăm o rampă de acces în incinta Casei de Cultură din Puhăceni pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilități și altor grupuri de persoane cu mobilitate redusă”, a declarat Ana Plămădeală, directoarea executivă a Asociației de băștinași „Puhoacea Nistreană”.

Aceste inițiative nu doar că vor contribui la îmbunătățirea calității vieții în comunități, dar vor încuraja și participarea activă a cetățenilor la procesele de luare a deciziilor, sprijinind astfel dezvoltarea unor comunități reziliente și democratice. Potrivit lui Guido Beltrani, Directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Moldova, acest tip de cooperare între asociații și autorități publice locale este esențial pentru sprijinirea practicilor democratice la nivel local.

Programul are ca obiectiv principal consolidarea coeziunii sociale prin implicarea activă a diasporei și a migranților reveniți în viața comunitară, demonstrând încă o dată importanța participării incluzive la dezvoltarea societății.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share