ARBI: Ordonanțe de sechestru pe bunuri de circa 12,7 milioane de lei

Share

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a emis ordonanțe de sechestru, în baza delegațiilor Inspectoratului Național de Investigații și ale Inspectoratului General al Poliției, pe 14 bunuri, în valoare de circa 12,7 milioane de lei, săptămâna trecută.

Printre acestea se numără două încăperi locative și două nelocative, un teren agricol și un teren pentru construcție, șase mijloace de transport, o construcție locativă și numerar.

În prezent, ARBI are în examinare 130 de delegații pe 96 de cauze penale în privința a 201 subiecți. Săptămâna trecută, pe conturile trezoreriale ale ARBI au fost depuși patru milioane de lei.

De asemenea, Direcția generală asigurare operativă a efectuat nouă expertize judiciare, dintre care cinci criminalistice, trei IT și una în construcție, în procedură fiind alte 75 de expertize. Ofițerii de urmărire penală au finalizat 13 cauze penale și au propus pentru transmitere în judecată șase cauze penale. La moment, organul de urmărire penală al CNA gestionează 364 de dosare.

Direcția legislație a recepționat 24 de proiecte de acte normative pentru expertizare și a remis autorilor nouă rapoarte de expertiză și șase avize. În prezent se lucrează pe 37 de materiale, recepționate de la autorități.

Direcția analitică a efectuat două analize operaționale și a inițiat nouă nouă, alte 65 de studii fiind în procedură. Reprezentantul Serviciului juridic al CNA a participat la 15 ședințe de judecată, iar Direcția testarea integrității profesionale a eliberat 87 de caziere de integritate.

Direcţia educaţie anticorupţie a desfășurat șapte activități de informare și sensibilizare cu privire la riscurile și consecințele implicării în acte de corupție. Treizeci de studenți de la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și Universității Libere Internaționale din Moldova au efectuat o vizită de studiu la CNA.

La Linia Națională Anticorupție au fost recepționate 56 de apeluri. O persoană a fost plasată în izolatorul Centrului.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share