Ancheta privind camionul cu armament depistat la Leușeni avansează, anunță șeful Serviciului Vamal

Share

Investigația în cazul camionului încărcat cu armament, depistat la sfârșitul lunii noiembrie la punctul de trecere a frontierei Leușeni–Albița, se află într-o etapă avansată. Declarația a fost făcută de șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie, care a precizat că în curând ar putea fi făcute publice noi informații despre acest dosar.

Potrivit oficialului, ancheta este gestionată de procurori, iar în prezent sunt desfășurate acțiuni operative care nu pot fi făcute publice. „Investigația a avansat, iar în scurt timp vom putea comunica mai multe detalii, însă acest lucru va fi anunțat de colegii de la Procuratură”, a declarat șeful Serviciului Vamal.

În contextul acestui caz, autoritățile analizează și posibilitatea de a identifica fonduri pentru dotarea tuturor punctelor de trecere a frontierei cu scanere moderne, menite să sporească capacitatea de depistare a transporturilor ilegale.

În prezent, astfel de echipamente sunt instalate la mai multe puncte de frontieră cu România – Costești-Stânca, Leușeni, Sculeni și Giurgiulești – precum și la punctul Tudora-Palanca, la granița cu Ucraina. Potrivit lui Vrabie, autoritățile sunt în căutarea resurselor necesare pentru extinderea sistemului de scanare și în alte puncte de trecere.

Șeful Vămii a explicat că scanarea mijloacelor de transport nu se aplică automat tuturor vehiculelor, ci este realizată în baza unei analize de risc, pentru a nu bloca fluxul de mărfuri la frontieră. Astfel, doar transporturile considerate suspecte sau cele pentru care există informații suplimentare sunt supuse verificării prin scanare.

Cazul a devenit public în noaptea de 19 spre 20 noiembrie 2025, când un camion cu armament a fost depistat la frontiera Albița–Leușeni. Potrivit oamenilor legii, în vehicul au fost găsite 18 rachete antitanc portabile, opt lansatoare de grenade antitanc, un sistem portabil de apărare antiaeriană și componente ale unei drone.

Ancheta a fost declanșată atât în Republica Moldova, cât și în România. Procurorii moldoveni au anunțat că armamentul ar fi fost preluat dintr-un depozit neidentificat din Ucraina, de la persoane necunoscute.

În urma investigațiilor, pe 20 noiembrie au fost reținute două persoane pentru 72 de ore, iar ulterior încă una. Potrivit anchetatorilor, cei trei – toți din Chișinău – ar fi avut roluri-cheie în schemă: administratorul firmei care a comandat transportul, conducătorul companiei de transport și brokerul. În aceeași perioadă, autoritățile române au reținut și șoferul camionului, cetățean al Republicii Moldova.

Ulterior, pe 26 noiembrie, poliția a anunțat reținerea unei alte persoane, considerată de anchetatori drept organizatorul transportului ilegal de armament. Dosarul este în continuare investigat de procurori.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Războiul resurselor începe: mineralele care stau în spatele smartphone-urilor și rachetelor devin miza marilor puteri

Cererea mondială de minerale critice – esențiale pentru tehnologiile moderne, energia verde și industria militară – ar putea crește de trei ori până în anul 2030 și de patru ori până în 2040, a avertizat Organizația Națiunilor Unite într-o ședință a Consiliului de Securitate. Potrivit subsecretarului general al ONU pentru afaceri politice, Rosemary DiCarlo, minerale

Doi tineri, reținuți în flagrant la Chișinău cu zeci de pachețele de droguri

Doi tineri de 19 și 21 de ani din Chișinău au fost reținuți în flagrant de polițiști și procurori, fiind suspectați de implicare în distribuirea substanțelor narcotice pe teritoriul Capitalei. Potrivit oamenilor legii, suspecții au fost documentați în urma unor măsuri speciale de investigație și acțiuni operative desfășurate în sectorul Ciocana. Cei doi au fost

Partidul Nostru contestă modificarea procedurii de numire în Comisia de vetting

Fracțiunea Partidului Nostru a solicitat excluderea de pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului din 5 martie a unui amendament propus de deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care vizează modificarea procedurii de numire a membrilor în Comisia pentru evaluarea externă a procurorilor. Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a cerut în plen retragerea amendamentului, care

Germania investește circa 200 de milioane de euro în peste 70 de proiecte din Republica Moldova

Germania își reafirmă sprijinul pentru Republica Moldova prin investiții consistente și programe de cooperare menite să consolideze instituțiile statului, securitatea și parcursul european al țării. Oficialii germani au apreciat reziliența autorităților de la Chișinău în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina și al campaniilor de dezinformare. Ministrul federal de Externe al Germaniei, Johann Wadephul,

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share