A început Săptămâna Mare: semnificații religioase și tradiții în așteptarea Învierii Domnului

Share

Credincioșii ortodocși au intrat, începând de luni, 14 aprilie 2025, în Săptămâna Mare, perioada premergătoare celei mai importante sărbători creștine – Paștele. Săptămâna Patimilor, cum mai este denumită, marchează ultimele zile din viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos și este trăită cu intensitate duhovnicească prin rugăciune, post și fapte bune.

Potrivit rânduielilor canonice, în aceste zile se ține ajunare – credincioșii postesc până spre seară, participând la slujbele de Denii care au o semnificație aparte. Fiecare zi are o însemnătate spirituală profundă, reflectată în liturghii și tradiții transmise din generație în generație.

„Este o perioadă de liniște, în care trebuie să primeze iubirea față de noi și față de aproapele nostru. E un timp bun pentru a cere iertare și a ne pregăti sufletește pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului”, a explicat părintele Gabriel Cazacu pentru Digi24.

Semnificația zilelor din Săptămâna Patimilor:

– Luni: se face pomenirea lui Iosif cel preafrumos și a smochinului neroditor.

– Marți: se citește Pilda celor zece fecioare, simbol al vegherii și al pregătirii sufletești.

– Miercuri: se amintește femeia păcătoasă care a uns cu mir pe Hristos – imaginea pocăinței sincere.

– Joia Mare: sunt rememorate patru momente esențiale – spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, rugăciunea arhierească și trădarea Domnului.

– Vinerea Mare: zi de doliu profund, închinată Pătimirilor și Răstignirii Domnului.

– Sâmbăta Mare: se face pomenirea Îngropării Domnului și a pogorârii Sale la iad.

Tradiții și obiceiuri de Săptămâna Mare:

Românii păstrează cu sfințenie tradițiile strămoșești. De Lunea Mare se începe curățenia generală, iar Joia Mare este ziua în care gospodinele vopsesc ouăle și coc pasca și cozonacii. Vinerea Mare este zi de post aspru și reculegere, iar Sâmbăta Mare este dedicată finalizării pregătirilor pentru slujba de Înviere, care va avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Începând cu Duminica Paștelui, credincioșii intră în Săptămâna Luminată, o perioadă de bucurie și comuniune spirituală, marcată de vestea Învierii: „Hristos a înviat!”

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share