Vladimir Socor: UE a preluat finanțarea Republicii Moldova

Share

Uniunea Europeană a preluat întreținerea economică a Republicii Moldova, susține analistul Jamestown Foundation, Vladimir Socor, potrivit căruia fără sprijinul financiar al Uniunii Europene, autoritățile de la Chișinău nu ar fi reușit să facă față crizelor suprapuse care au lovit țara.

Potrivit expertului, Republica Moldova are acum o șansă unică de a avansa considerabil pe calea integrării europene, întrucât guvernarea este una bine intenționată, iar deschiderea din partea cancelariilor occidentale este fără precedent.

În același context, Vladimir Socor a menționat că, odată cu preluarea conducerii de către guvernarea PAS, Republica Moldova s-a angajat ferm pe calea integrării europene. Totuși, există riscul ca la alegerile locale generale, forțele obediente Kremlinului să preia controlul asupra unor entități teritoriale, după modelul scrutinului din Găgăuzia.

„Situația de astăzi din Republica Moldova este cu mult mai încurajatoare decât era acum patru ani și asta pentru că forțe politice proeuropene au triumfat la alegerile prezidențiale și parlamentare. În același timp, agenda reformelor a fost deraiată de crize internaționale. Depășirea acestor crize nu ar fi reușit fără sprijinul Uniunii Europene. UE a preluat finanțarea Republicii Moldova. Populația țării a supraviețuit datorită finanțării care vine din Uniunea Europeană, în timp ce din Rusia vine zero finanțare. Se apropie alegerile locale și în aceste alegeri există pericolul ca anumite partide aflate sub conducerea lui Ilan Șor să captureze enclave teritoriale. Găgăuzia e deja sub controlul lor, orașul Taraclia, la fel”, a explicat Vladimir Socor în cadrul emisiunii unei emisiuni televizate.

Comentatorul politic se arată optimist că forțele pro-ruse nu vor reuși să destabilizeze situația în țara, iar vectorul proeuropean va fi menținut atât la alegerile locale, cât și la scrutinele viitoare, prezidențiale din 2024 și parlamentare din 2025.

„Avem Președinția, Guvernul și Parlamentul controlate de aceeași forță politică, care este, pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, una complet proeuropeană, complet cinstită și necoruptă și cu o conștiință puternică a interesului național. Este un avantaj fără precedent în istoria Republicii Moldova. Al doilea avantaj este că Occidentul altfel privește Rusia astăzi, o privește ca pe un adversar neîmpăcat, împotriva căruia trebuie luate măsuri. În plus, Uniunea Europeană a preluat întreținerea economică a Republicii Moldova, iar Rusia este tăiată din punct de vedere teritorial către accesul spre Republica Moldova. Mai este un aspect favorabil, Republica Moldova este oficial stat candidat la aderare, cu un calendar stabilit – anul 2030. Toate aceste lucruri mă fac optimist”, a mai spus comentatorul.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share