Sfidare grosolană a memoriei victimelor deportărilor: Prorușii din Moldova și-au ținut congresul la Moscova, cerând „unirea cu Rusia, același parlament și aceeași valută”

Share

Într-un gest sfidător față de memoria victimelor regimului stalinist, liderii blocului „Victorie”, alcătuit din partide proruse din Republica Moldova, au organizat un congres la Moscova exact pe 6 iulie – ziua comemorării deportărilor masive ale basarabenilor în Siberia.

Evenimentul, orchestrat de fugarul Ilan Șor – condamnat la 15 ani de închisoare pentru implicare în „Frauda Bancară” –, a adus împreună figuri controversate din politica moldovenească. Printre acestea s-au numărat bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, anchetată penal pentru finanțarea ilegală a Partidului Șor, dar și deputatul Vasile Bolea și președinta partidului „Renaștere”, Natalia Parasca.

Mesajele transmise la congres au fost de o loialitate manifestă față de Moscova, cu apeluri la „unificarea” cu Rusia, împărtășirea aceleiași monede și parlament comun. Într-un discurs violent, Șor a lansat amenințări directe către oficiali ai statului moldovean: „Nimeni dintre ei nu va trăi în pace niciodată”, a spus acesta, referindu-se la premierul Dorin Recean și șeful Poliției, Viorel Cernăuțeanu.

Vasile Bolea a folosit tribuna pentru a ataca guvernarea pro-europeană, acuzând PAS că „a predat suveranitatea Moldovei administrației externe” și pledând pentru restabilirea relațiilor diplomatice cu Federația Rusă.

Paradoxal, congresul prorușilor a fost organizat în chiar ziua în care se împlinesc 76 de ani de la operațiunea de deportare masivă din 6 iulie 1949, când zeci de mii de basarabeni au fost smulși din casele lor și trimiși în Siberia de regimul sovietic.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a subliniat în mesajul său solemn caracterul tragic al acestei zile: „Cei deportați nu au cerut niciodată răzbunare. Dar au cerut adevăr. Și e datoria noastră să le oferim acest adevăr – prin recunoaștere, prin educație, prin păstrarea vie a amintirii lor.”

În contrast cu aceste valori, congresul de la Moscova a servit ca o platformă pentru promovarea unui proiect politic ostil suveranității Republicii Moldova, într-o zi în care întreaga națiune ar fi trebuit să își plece capul în memoria victimelor ocupației sovietice.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share