Șefa statului a discutat cu reprezentanții minorităților etnice despre referendumul de aderare a Moldovei la UE

Share

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu reprezentanții minorităților etnice cu care a abordat subiectul organizării referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Șefa statului a subliniat că aderarea la Uniunea Europeană aduce o serie de beneficii pentru fiecare cetățean în parte, indiferent de apartenența etnică. Președinta a precizat că UE pune un accent puternic pe protecția drepturilor minorităților și pe promovarea diversității culturale, precum și oferă asistență financiară pentru susținerea și dezvoltarea comunităților care includ minorități etnice.

Totodată, președinta Maia Sandu a îndemnat pe cei prezenți să susțină și să promoveze parcursul european al Republicii Moldova în comunitățile din care fac parte. Șefa statului a subliniat că aderarea la Uniunea Europeană  înseamnă pace, mai multe investiții în infrastructură, educație și proiecte de dezvoltare locală, ceea ce duce la îmbunătățirea nivelului de viață pentru toți cetățenii Republicii Moldova.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Albania vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale, după ce Guvernul a decis inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului administrativ pentru implementarea Acordului moldo-albanez în domeniul securității sociale. Documentul va permite coordonarea perioadelor de contribuții realizate în cele două state pentru stabilirea drepturilor sociale. Astfel,

Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: În octombrie vom ști cu cât

Tariful la gazele naturale pentru consumatorii din Republica Moldova ar putea fi majorat din nou, pe fondul creșterii cotațiilor pe piața europeană. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o ajustare a tarifului devine tot mai probabilă, însă dimensiunea acesteia va putea fi estimată abia la începutul lunii octombrie. Potrivit ministrului, prețul de referință al gazelor

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share