PSD își asumă guvernarea și îl propune pe Sorin Grindeanu pentru funcția de premier

Share

Partidul Social Democrat (PSD) a decis în unanimitate să intre la guvernare și să îl propună pe Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru. Anunțul a fost făcut miercuri, după ședința Biroului Permanent Național al formațiunii, în contextul negocierilor pentru formarea unui nou Executiv.

Liderul social-democrat a declarat că actuala criză politică nu mai poate continua și că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și funcțional. „Avem nevoie rapid de un guvern funcțional și nu de un nou sezon de conflicte politice. Încrederea românilor în clasa politică este zero. Toți, inclusiv noi, avem responsabilitatea acestei situații. Nu mai trebuie să venim cu acuzații, ci cu soluții”, a afirmat Grindeanu.

Potrivit acestuia, PSD își asumă responsabilitatea guvernării și este pregătit să poarte negocieri cu celelalte formațiuni prooccidentale pentru stabilirea unui acord politic și a unui program de guvernare. Totuși, liderul social-democrat a subliniat că partidul nu va accepta condiții politice impuse de alte formațiuni și nu va negocia împărțirea funcțiilor.

„PSD își poate asuma guvernarea în condiții clare și transparente. Vom discuta despre obiective majore, precum implementarea PNRR, aderarea la OCDE, programul SAFE și respectarea țintelor de deficit, nu despre condiții impuse PSD”, a declarat Sorin Grindeanu.

Acesta a precizat că, în eventualitatea formării unui guvern condus de PSD, partidul va avea deplină autonomie asupra programului de guvernare și va urmări drept obiective principale relansarea economică și recâștigarea încrederii cetățenilor în clasa politică.

„Dacă va fi un Guvern PSD, va fi un Guvern care nu se va teme și nu va sta cu căciula în mână în fața nimănui. PSD va juca exclusiv pe mâna sa”, a afirmat liderul social-democrat, adăugând că partidul nu va susține prin vot niciun Executiv din care nu face parte.

În cadrul declarațiilor sale, Sorin Grindeanu a abordat și tema reformei salarizării în sectorul public, susținând că viitorul Guvern trebuie să adopte o nouă lege a salarizării și să recupereze întârzierile acumulate în ultimii ani.

„Orice guvern va veni va trebui să facă în două luni ceea ce nu s-a făcut în ultimii cinci ani”, a declarat președintele PSD, insistând asupra necesității unor reforme rapide și a unor măsuri menite să asigure stabilitatea economică și socială a României.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Erupția vulcanului Etna dă peste cap traficul aerian. Aeroportul din Catania, închis

Aeroportul din Catania, unul dintre principalele puncte de acces aerian în Sicilia, a fost închis miercuri, 12 august, din cauza activității eruptive a vulcanului Etna. Mii de călători sunt afectați, în plin sezon turistic. Spațiul aerian al aeroportului este restricționat cel puțin până la ora locală 18:00. Sosirile și plecările au fost suspendate, iar mai

Bolea, despre tranzitul cerealelor ucrainene prin R.Moldova: „Nu vor rămâne aici”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, susține că tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova este analizat, în primul rând, ca o soluție pentru situații excepționale, în cazul în care rutele utilizate în prezent de Ucraina către porturile dunărene ar fi afectate de atacurile rusești. În cadrul unei conferințe de presă, șeful MIDR a dat

Cerealele Ucrainei ar putea ajunge cu trenul prin Republica Moldova la Constanța. Kievul cere tarife reduse la jumătate

Ucraina analizează o nouă rută pentru exportul cerealelor către Portul Constanța, prin Republica Moldova, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare și navelor din regiunea Odesa. Kievul a solicitat Chișinăului reducerea cu 50% a tarifelor feroviare pentru transportul de marfă, iar noul coridor ar putea permite tranzitarea a până la 4,5 milioane de tone

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share